Incendiu în centrul Clujului noaptea trecută, o femeie de 80 de ani a fost evacuată
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 17, 2025 0 417
Intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Memorandumului din centrul Clujului.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca al Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un imobil situat pe strada Memorandumului din centrul orașului Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit în jurul orei 1 dimineața; la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere de mare capacitate, autoscara, precum și un echipaj de Ambulanță. Odată ce au ajuns la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Pompierii au evacuat de urgență o femeie de aproximativ 80 de ani, care a fost evaluată de către echipajul de Ambulanță, dar in fericire, nu s-a impus transportul acesteia la spital. ”Pe de altă parte, exista riscul ca incendiul să se extindă la întreg imobilul, la anexele învecinate, precum și la un autoturism parcat. Prin intervenția promptă, pompierii au reușit să lichideze flăcările în limitele găsite. În urma incendiului, au ars numeroase bunuri depozitate în interior, cum ar fi aparate xerox”, spune acum purtătorul de cuvânt al pompierilor Paul Olar. Cel mai probabil, adaugă el, incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Condamnat definitiv la detenție azi după ce a ignorat ordinul de protecție și s-a întors acasă de patru ori în aceeași zi să-și bată mama
iun. 11, 2026 0
-
Ajuns o dărăpănătură dar în zonă fierbinte imobiliar, fostul depozit de filme abandonat al RADEF nu interesează pe nimeni / 8 licitații fără cumpărător / Care e prețul
iun. 11, 2026 0
