Încă un accident pe cel mai periculos drum din Cluj, azi, între un camion și două mașini
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 10, 2025 0 268
Încă un accident pe cel mai periculos drum din Cluj, azi, între un camion și două mașini.
Accidentul rutier s-a petrecut pe DN1 E60, în localitatea Negreni. La fața locului au ajuns echipaje de prim-ajutor de la detașamentul din Huedin al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor SMURD, unde au găsit un autocamion și un autoturism avariate, fără persoane încarcerate în acestea. O femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, este consultată la ora publicării acestei știri de către echipajul SMURD, urmând a fi stabilit dacă va fi transportată la spital. Conform primei evaluări acesta era conștientă și cooperantă.
Revenim cu informații
UPDATE ora 12.43 Femeia a fost transportată la spital.
UPDATE ora 14.09 În jurul orei 11.35, polițiștii din Huedin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1 E60, la km 551 + 150 m, în afara localității Negreni. Din primele cercetări a reieșit că o femeie de 49 de ani, din Negreni, care circula cu un autoturism spre Cluj-Napoca, pe fondul unor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, care circula regulamentar din sensul opus de mers, la volanul căruia se afla un bărbat de 47 de ani, din județul Vâlcea. În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 49 de ani, a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de un bărbat de 59 de ani, din Cluj-Napoca, care circula din sensul opus de mers.
În urma accidentului a rezultat rănirea șoferiței, care a necesitat îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital. Testările cu aparatul etilotest ale șoferilor au indicat rezultate negative, a precizat Poliția la solicitarea actualdecluj.ro.
