Închide

În 2018 salariile angajaţilor din Cluj au depăşit 3.000 lei net, cu 13% peste media naţională. „Investiţiile foarte mari ale firmelor străine şi creşterea firmelor româneşti din Cluj au generat o concurenţă pe piaţa muncii care a dus la o creştere a veniturilor, dar şi a costurilor vieţii“

Economie by Actual de Cluj - apr. 04, 2019 0 1061

Salariul mediu din Cluj a ajuns anul trecut la valoarea de 3.048 de lei net pe lună, în creştere cu 14% faţă de anul anterior şi este cu 13% mai mare faţă de salariul mediu la nivel naţional, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. Prin comparaţie cu salariile medii ale angajaţilor din Bucureşti, angajaţii din Cluj câştigă cu 13% mai puţin.

„Investiţiile foarte mari ale firmelor străine şi creşterea firmelor româneşti din Cluj au generat o concurenţă pe piaţa muncii care a dus la o creştere a veniturilor, dar şi a costurilor vieţii. Toate acestea s-au reflectat în creşterile de salarii din Cluj şi este posibil ca salariile angajaţilor să continue să crească, dar acest lucru depinde foarte mult de ce se întâmplă în mediul privat şi de presiunea de pe piaţa muncii“, a explicat pentru Ziarul Financiar Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS Transilvania Software din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de soluţii de IT, care are aproximativ 800 de salariaţi.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare