Închide

Imagini impresionante pe autostrada Transilvania: Un constructor român a început să „mute” un deal să facă loc autostrăzii / Proiectul este însă în întârziere

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 28, 2023 0 280

Pe Autostrada Transilvania, nu departe de Cluj-Napoca, românii de la UMB lucrează de zor la două porțiuni de autostradă de aproape 42 de kilometri lungime, tronsoane grele prin dealurile transilvănene – un proiect dificil și care nu a dus lipsă de probleme birocratice. La Zimbor, limita dintre cele două loturi ale UMB, constructorul român arată o mobilizare exemplară în cadrul unei ample lucrări în care practic un deal întreg este săpat și consolidat pentru a face loc autostrăzii.

UMB lucrează în prezent pe Autostrada Transilvania A3 în zona Cluj-Sălaj la circa 42 de kilometri de autostradă, practic prima autostradă prinsă la finanțare prin PNRR.

Pe tronsonul de la Zimbor la Poarta Sălajului (circa 12 km), UMB a început lucrările efective în vara lui 2022, iar în prezent stadiul fizic al proiectului a depășit 30%.

Inițial, contractul semnat în iulie 2020 presupunea 12 luni pentru proiectare și alte 24 de luni pentru execuție – cu alte cuvinte ar fi trebuit să fie gata chiar din acest an, din 2023. Cu toate acestea, proiectarea a început cu aproape un an mai târziu din cauze birocratice, iar alte tergiversări din partea statului au făcut practic ca proiectul să fie în întârziere față de datele anunțate inițial.

Astfel, termenul actual pentru finalizarea proiectului este finalul anului 2025.

Lucrările executate sunt impresionante, notează hotnews.ro, dincolo de numeroasele poduri și viaducte, UMB lucrează intens la amenajarea dealului Zimbor acolo unde trebuie realizat un debleu major (gaură/săpătură) pe unde să treacă autostrada.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu