EXCLUSIV Celebrul ”Nepotul”, hoțul specializat în spargeri cu chei false, condamnat azi la Cluj la aproape 9 ani de închisoare, dar două dintre cele mai mari furturi ale sale s-au prescris din cauza deciziilor Curții Constituționale / Prejudiciu de 120.000 euro, a furat cash, parfumuri și statui, ceasuri și tablouri / Cum opera și de ce a scăpat de cele mai grave dosare
Actualitate by Mihai Prodan - mai 12, 2026 0 27
Celebrul hoț Ioan Duma zis ”Nepotul” a fost încălțat azi cu aproape nouă ani de închisoare în regim de detenție.
Duma spărgea apartamente cu chei false și folii de aluminiu, fără să lase urme vizibile la uși; a fost condamnat azi la aproape nouă ani de închisoare pentru furturi comise între 2017 și 2018, cu prejudicii totale de peste 120.000 de euro – printre victime numărându-se un om care ținea acasă 19.000 de euro cash și parfumuri de 20.000 de euro, și un colecționar căruia i-au fost furate 15 statui din bronz, zeci de ceasuri de valoare și 20 de tablouri.
Dosarul a durat aproape șapte ani, iar cele mai grave două furturi – cu prejudicii de câte 60.000 de euro fiecare – nu au mai putut fi judecate pe fond pentru că răspunderea penală s-a prescris între timp, ca efect al unor decizii ale Curții Constituționale care au eliminat, pentru o perioadă, posibilitatea întreruperii cursului prescripției.
Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat azi condamnarea lui Duma la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 778 de zile de închisoare pentru o serie de furturi din apartamente comise între 2017 și 2018, cu daune totale de peste 120.000 de euro. Dosarul, deschis în 2018, a durat aproape șapte ani până la sentință. Ca urmare, cel puțin două dintre cele mai grave furturi din dosar – inclusiv unul cu un prejudiciu de 60.000 de euro – nu au mai putut fi judecate pe fond, întrucât răspunderea penală s-a prescris ca efect al deciziilor Curții Constituționale care au eliminat, pentru o perioadă, posibilitatea întreruperii cursului prescripției.
Conform actelor de la dosar, consultate de actualdecluj.ro, Duma nu spărgea uși și nu forța încuietori în mod vizibil ci pătrundea în apartamente prin manipularea yalelor cu chei false și folii de aluminiu, lăsând ușa aparent intactă și închisă. Victimele descopereau că fuseseră jefuite abia când constatau că lipsesc bunuri, iar ușa era închisă dar neasigurată. Rapoartele de expertiză criminalistică au confirmat în mod repetat același mod de operare: ”suprafețele active ale știfturilor de contact prezentau urme și striații de apăsare create, cel mai probabil, prin utilizarea unor alte chei decât cele originale sau prin folosirea unor mijloace speciale de descuiere”. La controlul corporal efectuat în ianuarie 2019, când a fost prins (foto) Poliția a găsit asupra sa dispozitive specifice deschiderii ușilor și „o bucată de cheie pe care era aplicată folie de aluminiu” – tipul de urmă găsit în butucele yalelor apartamentelor sparte.
”Nepotul” nu se ascundea. Le povestea celor din jur despre furturile comise, cu detalii. Un martor a declarat că „inculpatul i-a povestit personal că a sustras parfumuri dintr-un apartament situat în cartierul Zorilor și că a transportat bunurile folosindu-se de două trolere și de un taxi”. Un altul, taximetrist, l-a recunoscut ca pasager în seara unui furt, transportându-l din Zorilor spre Mănăștur cu o plasă din care ”se auzeau zgomote de sticle și cutii”. Un al treilea martor, concubina unui complice, a declarat că inculpatul locuia la ei și că „se ocupa în mare parte din timp cu confecționarea de diferite obiecte necesare deschiderii ușilor de acces în locuințe” și că se lăudase că „a dat un tun” dintr-un apartament.
Unul dintre furturi a fost dovedit inclusiv prin localizarea telefonului lui Duma. Analizând listingul unui telefon mobil găsit asupra sa, organele de urmărire penală au stabilit că în ziua furtului din 9 octombrie 2018, telefonul ”s-a conectat la releul de telefonie mobilă situat pe strada Piezișă din Cluj-Napoca, releu care acoperă inclusiv strada Izlazului, respectiv zona în care se află locuința persoanei vătămate”, în intervalul orar în care fapta fusese comisă.
Cel mai mare furt din dosar – din septembrie 2017, când Duma și un complice au sustras dintr-un imobil 15 statui din bronz de 40-50 cm, zeci de ceasuri de valoare, 20 de tablouri, un ceas fixat într-o sculptură din marmură și suma de 3.500 de euro în numerar, cu un prejudiciu total estimat la 63.500 de euro – nu a mai putut fi judecat pe fond. La fel și un al doilea furt masiv din decembrie 2017, când Duma golise un apartament din cartierul Zorilor, luând 19.000 de euro cash, parfumuri în valoare de 20.000 de euro, bijuterii din aur, ceasuri de marcă, haine, un laptop și chei de mașină, prejudiciul total ridicându-se la circa 60.000 de euro. Ambele fapte s-au prescris, termenul de opt ani calculat de la data comiterii împlinindu-se în septembrie, respectiv noiembrie 2025.
Prescripția a intervenit ca efect al deciziilor Curții Constituționale din 2018 și 2022 care au constatat că norma din Codul penal privind întreruperea cursului prescripției era neconstituțională. Prin aceste decizii, între 2018 și mai 2022 nu a existat în legislație nicio cauză legală care să întrerupă cursul prescripției. Instanța a reținut că „legea penală mai favorabilă” aplicabilă inculpatului este tocmai aceea care nu prevedea nicio cauză de întrerupere, astfel că termenele au curs neîntrerupt de la data faptelor. Consecința practică: cei doi inculpați – hoțul și complicele său – au scăpat de răspundere penală pentru cele mai grave fapte ale lor, deși vinovăția lor era dovedită – instanța a reținut explicit că „starea de fapt reținută în sarcina inculpaților cu privire la infracțiunea săvârșită în dauna persoanei vătămate este confirmată dincolo de orice dubiu rezonabil”.
Pentru faptele neprescrise, inculpatul principal, Ioan Duma zis ”Nepotul”, a fost condamnat la pedepse de 2, respectiv 3 ani închisoare, care după contopire cu pedepse anterioare și adăugarea resturilor de executat din liberări condiționate revocate au condus la o pedeapsă rezultantă finală de 7 ani și 778 de zile de detenție. Complicele său, care participase la furtul din 2017 și comisese ulterior mai multe furturi dintr-un magazin Dedeman – aruncând bunurile peste gardul perimetral – a primit o pedeapsă rezultantă de 1 an, 5 luni și 240 de zile de detenție.
Pe latura civilă, inculpatul principal a fost obligat să plătească în total 120.000 de euro și 47.000 de lei victimelor ale căror dosare nu s-au prescris. Din acești bani jumătate – 60.000 de euro – vor trebui plătiți victimei furtului din 2017; instanța a decis obligarea în solidar a ambilor inculpați la plata acestei sume, deși fapta penală în sine nu a mai putut fi pedepsită.
Decizia instanței de azi e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare.
Cine e ”Nepotul”:
Ioan Duma, cunoscut în lumea interlopă sub porecla „Nepotul”, este unul dintre cei mai cunoscuți spărgători de locuințe din zona Transilvaniei, cu un istoric infracțional care se întinde pe mai multe decenii. Presa locală și națională a relatat în repetate rânduri despre condamnările și anchetele care l-au vizat. În trecut, Duma a executat o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru furturi din locuințe, iar autoritățile l-au descris drept un infractor specializat în spargeri comise prin metode elaborate.
Numele lui Ioan Duma a reapărut constant în dosarele instrumentate de polițiștii și procurorii clujeni. În 2019, acesta a fost prins și încarcerat după ce pe numele său existau mai multe mandate de executare pentru furt calificat, iar anchetatorii susțineau că folosea inclusiv aparatură de bruiaj și instrumente profesionale pentru pătrunderea prin efracție. De-a lungul anilor, presa a relatat că „Nepotul” ar fi fost implicat în zeci de spargeri de locuințe, fiind considerat de anchetatori unul dintre cei mai experimentați hoți din regiune.
Ce anunța Poliția Cluj în ianuarie 2019:
La data 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au depistat un bărbat urmărit național și internațional. Bărbatul în vârstă de 54 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistat pe strada București, din Cluj-Napoca, de către polițiști. Asupra lui a fost găsit un rucsac în care se găseau unelte, folii aluminiu, potoarcă și alte bunuri care se folosesc la pătrunderea prin efracție în locuințe. Pe numele celui în cauză erau emise două mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani, 6 luni și 934 zile închisoare pentru furt calificat și 1 an și 934 zile închisoare, pentru furt. Mandatele au fost emise în anii 2017, 2018, de către Judecătoriile Dej și Cluj-Napoca. De asemenea, bărbatul în vârstă de 54 de ani, din Cluj, este cercetat, în prezent, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, în formă continuată, după ce, în luna decembrie 2018, ar fi încercat să pătrundă în mai multe locuințe de pe strada Eugen Ionesco, din Cluj-Napoca, în scopul sustragerii de bunuri. Bărbatul a fost încarcerat la penitenciarul Gherla”.
Fotografie cu caracter ilustrativ
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Director regional cu Porsche condamnat pentru că a bătut un bărbat la vulcanizare, după șicanare în trafic. „Tu știi cine sunt eu? Ține minte numărul de la mașină. Dacă eu vreau să te șicanez, te șicanez că așa vreau eu!” / Curtea de Apel i-a respins ieri apelul: fapta, ”în scop de răzbunare”
mai 12, 2026 0
-
Polonezul Roman Gutek primește Premiul Janovics Jenő la TIFF.25. Fondatorul celui mai mare festival de film din Polonia vine la Cluj
mai 12, 2026 0
