Închide

Hoț de biciclete prins la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 23, 2015 0 625

Un hoț de biciclete din Cluj a fost prins în urmă cu câteva zile iar polițiștii au reușit să recupereze o parte dintre bicicletele furate de acesta, îi cheamă pe clujenii ale căror biciclete au dispărut să le recupereze.

Hoțul e un tânăr de 27 de ani din Cluj-Napoca, identificat de polițiști în 18 septembrie și bănuit de comiterea unui furt de bicicletă din oraș. Polițiștii au indisponibilizat, pe lângă bicicleta furată, alte cinci, ale căror proveniență acesta nu le-a putut justifica.

Hoțul a fost prins după ce în această lună ar fi furat o bicicletă din curtea unui imobil de pe strada Arany Janos. Poliţiştii au reuşit recuperarea bicicletei de la persoana identificată, precum şi a altor cinci biciclete susceptibile a proveni din comiterea unor astfel de fapte, care se aflau în posesia acesteia, dar și două biciclete furate în 19 și 20 septembrie de pe străzile Cernavodă şi Trotuş.


Pentru a preveni comiterea furturilor de biciclete, poliţiştii recomandă:

  • Nu vă lăsaţi bicicleta neasigurată şi nesupravegheată! Furtul unei biciclete neasigurate se comite în timp foarte scurt;
  •  Folosiţi sisteme de asigurare a bicicletei cât mai solide, cu lacăt antifurt şi eventual, cu sistem de alarmare sonoră;
  • Păstraţi actele de provenienţă ale bicicletei! În cazul în care vă va fi sustrasă, trebuie să le prezentaţi la poliţie şi vă ajută la recuperarea acesteia;
  • Memoraţi însemne particulare ale bicicletei dumneavoastră (zgârieturi, lovituri, uzuri etc.). Vă va ajuta să o recunoaşteţi, când va fi recuperată de poliţişti!
  • Persoanele care îşi recunosc bicicleta sustrasă şi pot dovedi faptul că sunt proprietarii acesteia, sunt rugate să se adreseze poliţiştilor din cadrul Secţiei 1 Poliţie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare