Guvernul dă 8 milioane de lei pentru linia electrică de 400 kV care pornește din Cluj și ajunge la Suceava. O comună din Cluj e punct strategic pentru rețeaua națională
Economie by Dan Andrei - sept. 04, 2026 0 15
Guvernul a alocat opt milioane de lei pentru exproprierile necesare construirii noii linii electrice aeriene de 400 kV Gădălin-Suceava, investiție strategică ce are punctul de pornire în județul Cluj. Decizia a fost luată ieri iar banii provin din Fondul de rezervă bugetară.
Noua linie va avea aproximativ 260 de kilometri și va traversa trei județe – Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava – pe teritoriul a 40 de unități administrativ-teritoriale. În județul Cluj, traseul trece prin Jucu, Bonțida, Sic și Țaga, pornind din stația electrică de 400 kV Gădălin.
Potrivit Guvernului, cei 8 milioane de lei vor fi utilizați prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica pentru plata despăgubirilor către proprietarii terenurilor afectate de proiect. Suma este necesară pentru deblocarea procedurilor de expropriere. Valoarea totală estimată a despăgubirilor pentru imobilele private aflate pe coridorul de expropriere este de 13,94 milioane de lei. ”Alocarea fondurilor pentru exproprieri este urgentă, întrucât emiterea deciziilor de expropriere și obținerea autorizației de construire sunt condiționate de consemnarea prealabilă a despăgubirilor. În lipsa asigurării acestor fonduri, există riscul ca demersurile necesare realizării proiectului să fie întârziate, ceea ce ar putea conduce la nerespectarea termenului contractual de 17 decembrie 2026, cu posibile consecințe în ceea ce privește aplicarea penalităților și menținerea finanțării din Fondul pentru modernizare. Valoarea totală a despăgubirilor este de 13.937.777,90 lei, iar alocarea aprobată de 8 milioane de lei nu majorează cheltuielile bugetului general consolidat, întrucât se realizează prin redistribuire în cadrul bugetului de stat”, arată Guvernul.
Proiectul are o miză mult mai mare decât construirea unei simple linii electrice. Noua linie electrică aeriană (LEA) de 400 kV este destinată închiderii inelului național de 400 kV, creșterii siguranței alimentării cu energie electrică și integrării în sistem a noilor capacități de producție din surse regenerabile.

Stația Gădălin este deja un nod important al rețelei naționale. Transelectrica o include între obiectivele administrate de Sucursala Teritorială de Transport Cluj, iar compania indică explicit realizarea LEA 400 kV Gădălin-Suceava drept unul dintre proiectele strategice ale sucursalei. Mai mult, din cei 988 de stâlpi prevăzuți pentru noua linie, 497 – peste jumătate – vor fi în gestiunea Sucursalei Teritoriale de Transport Cluj, pe teritoriul județelor Cluj și Bistrița-Năsăud, potrivit Transelectrica.
Pe teritoriul județului Cluj, traseul are aproximativ 37 de kilometri. Linia pornește din stația 400/110 kV Gădălin și se îndreaptă spre nord-nord-est, traversând zona Jucu-Bonțida-Sic-Țaga înainte de a intra în Bistrița-Năsăud.
Proiectul are o valoare totală de 1,58 miliarde de lei cu TVA, conform indicatorilor tehnico-economici actualizați în martie 2026. Din această sumă, aproape 597,6 milioane de lei reprezintă lucrări de construcții-montaj.
Finanțarea proiectului este legată de Fondul pentru Modernizare. Transelectrica indică pentru proiect un contract de finanțare de 492,45 milioane de lei, cu finanțare nerambursabilă de 100% a cheltuielilor eligibile, și precizează că obiectivul este închiderea inelului de 400 kV al României și creșterea securității Sistemului Electroenergetic Național.
În aprilie 2026, Guvernul a declarat proiectul drept proiect de importanță națională privind rețeaua electrică de transport și a aprobat amplasamentul și declanșarea procedurilor de expropriere.
Alocarea celor 8 milioane de lei este urgentă deoarece, potrivit Executivului, emiterea deciziilor de expropriere și obținerea autorizației de construire sunt condiționate de consemnarea prealabilă a despăgubirilor.
Guvernul avertizează că, fără asigurarea fondurilor, există riscul întârzierii proiectului și al nerespectării termenului contractual de 17 decembrie 2026, ceea ce ar putea atrage penalități și pune în discuție menținerea finanțării din Fondul pentru Modernizare.
Cei 8 milioane de lei alocați acum nu reprezintă o majorare a cheltuielilor bugetului general consolidat, ci o redistribuire în cadrul bugetului de stat. Sumele care nu vor fi utilizate până la sfârșitul anului vor fi restituite Fondului de rezervă bugetară.
Citește și:
