Închide

Grevă generală la Casa de Pensii, Agenția pentru ocuparea Forței de Muncă și Agenția de Plăți și Inspecție Socială

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - nov. 27, 2023 2 1018

Instituțiile din Cluj-Napoca aflate în subordinea Ministerului Muncii – Casa Județeană de Pensii, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) declanșează, de luni, de la ora 8, o grevă generală pe termen nelimitat, astfel că nu vor fi asigurate serviciile către populație. Potrivit anunțului făcut de Sindicat, pe perioada grevei, nu se vor plăti pensiile, indemnizațiile de șomaj și prestațiile sociale, în niciuna dintre stucturile din țară, inclusiv la Cluj.

Greva generală vine după o serie de proteste în fața instituției și după ce, vineri, a avut loc o grevă de avertisment de 2 ore. Angajați din structurile Ministerului Muncii cer salarii mai mari, fără  diferențiere între instituțiile din țară.

”Vineri, delegatia Federatiei Sindicatelor din Ministerul Muncii – singura organizatie de tip federativ care reprezinta interesele angajatilor din institutiile Ministerului Muncii, am participat la negocieri cu reprezentantii Guvernului – in vederea obtinerii drepturilor care ni se cuvin de ani de zile si implicit, in vederea renuntarii la greva. Reprezentantii Guvernului au fost intelegatori, au promis ca vor incerca sa ne ajute, dar am plecat de acolo fara un raspuns clar. Acesta a fost motivul pentru care am hotarat sa continuam protestele noastre cu greva generala. Ne cerem scuze de la beneficiarii nostri si le intelegem nemultumirile privind faptul ca nu se va face plata pensiilor, indemizatiilor de somaj sau prestatiilor sociale, dar pentru ca guvernantii au tratat problemele noastre cu superficialitate, ii rugam sa ne fie alaturi si sa inteleaga ca si noi avem familii si nu mai putem lucra in conditiile de fata. Nemultumirile noastre le-am exprimat de multe ori si de multa vreme, dar niciodata nu au fost fonduri pentru noi. Nu am recurs până acum la solutii extreme (greva) pana acum, tocmai pentru ca ne-am gandit la impactul asupra semenilor nostri care (multi dintre ei) traiesc doar din aceste venituri, dar ne-a ajuns cutitul la os: de luni de zile muncim peste program fara plata orelor suplimentare, cu aplicatii care mereu se blocheaza si fara salarii decente (avem aceleasi salarii din 2018)”, au arătat sindicaliștii din Ministerul Muncii, într-un anunț oficial.

 

2 comentarii

  1. Reforme- extremă urgenta! Degeaba facem legi dacă nu se aplică. Pe la mijlocul lunii noiembrie-2023, premierul Marcel Ciolacu prezent la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România a afirmat că reforma administrativă trebuie făcută, chiar dacă nu se va pune în aplicare în 2024. Reforma administrativ-teritoriala ar permite reducerea numarului de servicii publice deconcentrate ale ministerelor in teritoriu.
    In subordinea Ministerului Muncii există următoarele servicii publice deconcentrate:
    1. direcţii de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    2. organisme intermediare regionale pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”;
    3. inspectorate teritoriale de muncă şi al municipiului Bucureşti;
    4. case de pensii judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    5. agenţii pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    6. inspectorate sociale regionale;
    7. agenţii judeţene pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti.
    In prezent există depus la senat un proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României.
    (https://www.senat.ro/legis/PDF/2023/23b278AD.PDF?nocache=true)
    Proiectul initiat de Vlad Benga din partea USR, zace in sertarele Parlamentului, in timp ce presedintele Senatului Nicolae Ciucă nu catadicseste să-l pună pe ordinea de zi, dar premierul se lamentează că România se află in situatie precară din cauza cheltuielior bugetare la nivel central si local.
    De aceea, proiectul de lege propus de Vlad Benga, deputat USR, privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, prin comasarea satelor și reducerea numărului de județe, ar trebui promovat de parlament cel putin acum când a ajuns cutitul la os din cauza crizelor suprapuse.
    (Vezi: https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/30/3/pl197.pdf)

  2. Nu comentez salariul angajaților în raport cu munca prestată, dar dacă sunt nemulțumiți să se angajeze la privat. Sigur vor avea salarii în raport cu munca prestată și poate mai mari. Putea asigura să lucreze măcar la unul sau două ghișee. Sunt oameni în vârstă care nu știu de grevă și îi poartă pe drumuri. Și atenție!! Nu toți sunt din Cluj.

Scrie un comentariu