Închide

Gregorian Bivolaru, achitat de Tribunalul din Cluj. Pentru unele infracțiuni a intervenit prescripția

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 20, 2020 1 361

Tribunalul Cluj l-a achitat, vineri, pe liderul MISA, Gregorian Bivolaru, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, iar pentru altele procesul penal a încetat deoarece a intervenit prescripția, procesul fiind pe rol din 2007, relatează hotnews.ro.

Potrivit hotărârii luate vineri de Tribunalul Cluj, Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de constituire a unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.

„Tribunalul Cluj achită pe inculpatul Bivolaru Gregorian pentru acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de constituire a unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin. Încetează procesul penal pornit împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, de instigare la discriminare, de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, de trecerea ilegală a frontierei de stat a României și de instigare la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în document.

Un comentariu

  1. Briliantă justiția pe care o plătim cu salarii nesimțite: fuge pedofilul ăla in Suedia, se intoarce după prescrierea faptelor și Tribunalul lu pește in achită. Super idee. Dragi infractori, plecați că la intoarcere vă achităm. Idioții de judecători nu au altă soluție ca să nu fim toți fraieriți pe banii noștri?

Scrie un comentariu