Grav accident de circulație pe bulevardul Muncii în urmă cu puține momente, o femeie a fost dusă în stare gravă la spital
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 06, 2025 0 895
Grav accident de circulație pe bulevardul Muncii în urmă cu puține momente, o femeie a fost dusă în stare gravă la spital.
În accident au fost implicate două autoturisme, iar în interiorul unuia dintre acestea s-a aflat încarcerată o femeie. Victima, în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost extrasă în siguranță de către pompieri și predată în stare gravă echipajului medical. Femeia a fost intubată și transportată ulterior la spital cu o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. La fața locului au mai primit îngrijiri medicale doi minori de aproximativ 15 ani, ambii fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Revenim cu informații
Foto ISU Cluj
UPDATE
Din primele cercetări efectuate a reieșit că, un tânăr de 19 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul din direcția localității Apahida, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers și ar fi efectuat virajul la stânga pentru a intra în curtea unui imobil, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, de 21 de ani, care circula dinspre Cluj-Napoca. În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager, de 45 de ani, din mașina condusă de tânărul de 19 ani, precum și a altor doi minori de 13 și 14 ani, pasageri în autoturismul condus de tânără.
Testările cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto au indicat rezultate negative. Continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Artiști din 8 țări la festivalul internațional de teatru de păpuși din Cluj, săptămâna viitoare / Care e programul
mai 30, 2026 0
-
Raport: tuberculoza rămâne o problemă serioasă în Cluj / 155 de cazuri noi într-un an și 12 pacienți cu formă rezistentă la medicamente / 8000 evaluați, 700 testați, 200 tratați preventiv într-un an
mai 30, 2026 0
