Închide

Gala de artă a medicilor din Cluj, ajunsă la a nu mai puțin de a 220-a ediție, are loc miercurea viitoare, se lansează carte despre medicul Roman Vlaicu

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 19, 2023 0 271

Gala de artă a medicilor din Cluj, ajunsă la a nu mai puțin de a 220-a ediție, are loc miercurea viitoare.

E vorba de gala ”Medicină, Artă, Cultură”, organizată miercuri 28 iunie între orele 18 și 20 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei,  în Sala Reduta. Organizatori – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, Academia Română Filiala Cluj-Napoca și Academia Oamenilor de Știință din România – Filiala Cluj Transilvania Leaders.

Programul va cuprinde prelegeri susținute de rectorul UMF Anca Buzoianu, fostul rector Marius Bojiță, profesorul emerit Petru-Adrian Mircea, membru onorific al Academiei de Științe Medicale. Participanții la eveniment vor putea lua parte și la lansarea cărții: ”Roman Vlaicu – omul, medicul, profesorul desăvârșit”, volum prezentat de editorul Vasile George Dâncu și profesorul Angelo Bulboacă. Moderator este cunoscutul profesor Nicolae Hâncu, membru onorific al Academiei Române.

Profesorul Roman Vlaicu, membru al Academiei Române de Științe Medicale și președinte al Departamentului de Medicină Internă a Clinicii Medicale 1 ​​din Cluj-Napoca din 1975 până în 1992, a încetat din viață la 3 decembrie 2010, la vârsta de 83 de ani.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu