Închide

Fugită din calea războiului, solista operei naționale din Odessa, Anna Bondarenko, pe scena Operei din Cluj

Cultură by Actual de Cluj - mart. 23, 2022 0 723

Solista operei naționale din Odessa, Anna Bondarenko, performează pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Anna Bondarenko a fost distribuită în rolul Tatiana din spectacolul Evgheni Oneghin, de Piotr Ilici Ceaikovski; spectacolul e programat în 1 aprilie, seara la ora 18.30.

Solistă a Operei Naționale și Baletului din Odessa, Anna Bondarenko a fugit din calea războiului și, după un drum riscant, a ajuns în siguranță la Cluj-Napoca. În cursul lunii aprilie, cele două soprane din Odessa fugite din calea războiului – Anna Bondarenko și Olga Ovcharenko – alături de mezzosoprana de origine ucraineană Liza Kadelnik, angajată a Operei din Cluj, vor susține un recital de muzică ucraineană, dedicat refugiaților ucraineni din Cluj-Napoca, unde aceștia vor avea acces gratuit. ”Dorim să o facem pe Anna Bondarenko să se simtă ca acasă și să simtă totodată, căldura, emoția și sprijinul unui public deosebit, pentru care suntem extrem de recunoscători. Suntem profund îngrijorați de tot ce se întâmplă în Ucraina, dezaprobăm cu fermitate toate agresiunile Rusiei împotriva poporului ucrainean, sub nicio formă agresiunea nu poate fi tolerată sau justificată”, transmite Opera Națională din Cluj.

Biletele pot fi achiziționate atât de la Agenția de Bilete a Operei aflată pe latura estică a clădirii, precum și online, pe bilete.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu