FOTO/VIDEO Prima etapă a URBANO Shopping&Living s-a inaugurat oficial în Florești: 30 de operatori, 30% afaceri românești și 500 de noi locuri de muncă/Cum a pornit proiectul celului mai mare parc comercial din Transilvania și ce își doresc cei doi investitori parteneri
ActualitateTop News by Actual de Cluj - mai 21, 2026 0 14
URBANO Shopping & Living s-a deschis în comuna Florești, cu o investiție de 40 de milioane de euro, sumă care acoperă prima etapă, devenită deja operațională. Mai există două funcțiuni comerciale care urmează să fie inaugurate în 2027, dar și o rezervă de teren pentru o a treia etapă de dezvoltare.
Deja, acesta este cel mai mare parc comercial din Transilvania. Proiectul a fost inaugurat pe 21 mai, cu promisiunea de a deveni principalul punct de întâlnire și cumpărături pentru locuitorii comunelor de lângă Cluj-Napoca – Florești și Gilău (situate la vest de municipiu), dar și pentru Săvădisla (sud-vest), Vlaha (sud-vest), Luna de Sus (vest) și Băișoara (sud-vest, zona montană).
Oamenii de afaceri Mircea Ilea și Alexandru Șerban, cei care au investit prin Urbano Group în parcul din Florești, au explicat cum au ajuns să își unească forțele și să dezvolte o funcțiune comercială la marginea Floreștiului, pornind de la una logistică, pe care o aveau inițial în plan, după ce cumpăraseră „în spate” un teren.
„Am cumpărat un teren în spate să facem niște hale. Nu aveam inițial drum și am mai luat o fâșie ca să avem acces. Apoi a venit Dan, cum îi zicem noi, Dan Hornbach (Dan Bădescu, director de dezvoltare Hornbach – n.red.), care a zis că vrea un magazin la stradă”, a explicat omul de afaceri Mircea Ilea în cadrul momentului inaugural.
Între timp, investiția Hornbach a fost relocată într-o altă zonă potrivită a parcului comercial și urmează să fie deschisă în 2027, iar locul de la stradă a fost ocupat de funcțiuni drive-thru – Burger King, McDonald’s, Popeyes și Starbucks –, deschise deja înainte de inaugurare.
Mircea Ilea a spus că, inițial, nu a fost la fel de entuziast în privința proiectului, însă perseverența și entuziasmul tineresc al partenerului său, dar și faptul că fiul său, Horațiu Ilea, a preluat imediat conducerea proiectului, l-au convins că merită. La inaugurare, Mircea Ilea, cu afaceri în domeniile imobiliar, hotelier și comercial din Cluj-Napoca, a mai spus că una dintre marile sale dorințe este ca administrația să realizeze și Centura Metropolitană, care va schimba radical conexiunea parcului comercial cu întreaga zonă metropolitană și cu municipiul.
Celălalt investitor, Alexandru Șerban, a explicat că proiectul este rezultatul unei munci de aproape patru ani. „De la început, nu am privit acest teren doar ca pe o investiție. L-am privit ca pe o oportunitate de a crea un nou reper pentru comunitate, pentru Florești și pentru zona de vest a Clujului”, a arătat Șerban.
El a mai spus că, în calitate de investitor, ia în calcul extinderea conceptului și în zona de est a Clujului, însă, deocamdată, preocuparea principală este finalizarea etapelor doi și trei ale actualului proiect.
„Totul a pornit de la noi din birou, cu Mircea și cu Duțu, în urmă cu patru ani. Atunci lucram la alte proiecte, era în lucru și traseul Centurii Metropolitane la care ne-am racordat cu această investiție”, a spus și Ciprian Comșulea, manager de investiții al URBANO, partener alături de arhitectul Rareș Drăgan și în alte proiecte prin Transilvania Evolution.
Unul dintre atuurile URBANO Shopping & Living și ale ridicării primei etape în doar un an și două luni a fost relația extrem de bună cu autoritățile locale, a mai precizat Ciprian Comșulea.
„Cred că am spus deja ce aveam de spus prin spațiul public nou creat și prin designul clădirilor. Dacă le priviți, veți descoperi principiile și valorile pe care noi le avem, dar și respectul pe care acești investitori îl au pentru comunitate și valorile ei. Este un edificiu după chipul și asemănarea acestor investitori, care au transformat o margine de localitate într-un loc pentru oameni și au ridicat foarte sus ștacheta”, a descris proiectul arhitectul Rareș Drăgan, implicat, de asemenea, încă de la început în proiect.
Viceprimarul din Cluj-Napoca, Dan Tarcea, prezent la inaugurare, a arătat că 40 de milioane de euro nu reprezintă deloc o investiție de neglijat în metropola Cluj, mai ales că aceasta generează, după cum a ținut să precizeze, 3,1 hectare de spații verzi, 30% operatori din România și 500 de noi locuri de muncă. De altfel, viceprimarul Dan Tarcea a fost singurul care a susținut proiectul încă din prima zi și a făcut o achiziție la unul dintre magazinele românești proaspăt deschise.
Prins cu alte treburi administrative, primarul din Florești, Bogdan Pivariu, a transmis un mesaj de bun venit investiției semnalând că aceasta nu avea un loc mai bun în zona metorpolitană decât în comună. În schimb, panglica inaugurală a fost tăiată de președintele Alin Tișe, prezent la eveniment în calitate de susținător declarat al investitorilor clujeni. „În România, când se vorbește de oamenii de afaceri se vorbește despre ceea ce fac ca despre ceva dubios. Vreau să vă spun că adevărații oameni de afaceri nu trăiesc din șmecherii și portițe legale ci din muncă la vedere și din riscuri asumate zi de zi. Sunt cei care construiesc, investesc, angajează și pe munca lor se sprijină salariile la stat, pensiile și visele copiilor noștri. De aceea ei trebuie sprijiniți”, a spus Tișe, inainte de tăierea panglicii inaugurale.
Ce aduce proiectul URBANO, deschis la ieșirea din Florești
Noul parc comercial URBANO Shopping & Living este amplasat la doar 1,2 kilometri de nodul Gilău al Autostrăzii Transilvania și este conectat direct la DN1/E60 printr-un nou sens giratoriu realizat în zona Florești – Luna de Sus de către investitor.
URBANO Shopping & Living va funcționa zilnic între orele 10:00 și 22:00 și se adresează în principal locuitorilor din Florești, Gilău, Luna și Vlaha, dar și clujenilor din zona vestică a municipiului sau celor aflați în tranzit spre Oradea și Autostrada Transilvania.
Parcul comercial reunește un mix de retaileri internaționali și operatori locali, de la supermarketuri și magazine de modă până la restaurante, cafenele, fitness și servicii.
Printre brandurile prezente se numără Lidl, Half Price, CCC, Sinsay, Deichmann, Benvenuti, JYSK, TEDi, Sportisimo, Smyk, Fressnapf, Stay Fit Gym, dar și restaurante și cafenele precum Mesopotamia, Starbucks, Popeyes, Burger King, McDonald’s sau Artigiano Coffee.
Magazinele Lidl și Half Price vor deveni operaționale în luna iunie, iar Hornbach și Selgros, aflate acum în faza de execuție, sunt programate să se deschidă în prima jumătate a anului 2027.
Drive-Thru Hub cu McDonald’s, Starbucks, Popeyes și Burger King în același loc
Unul dintre punctele centrale ale proiectului este Drive-Thru Hub-ul URBANO, descris de dezvoltator drept un concept unic în retailul românesc. Pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați sunt grupate, în premieră, în aceeași locație, restaurantele McDonald’s, Starbucks, Popeyes și Burger King.
Dezvoltatorii spun că proiectul își propune să combine componenta comercială cu cea de comunitate și petrecere a timpului liber, sub sloganul „Live. Shop. Connect”.
Weekend de deschidere cu spectacole, DJ, magie și ateliere pentru copii
Evenimentele dedicate inaugurării vor continua în weekend, când este programată „Sărbătoarea Comunității URBANO”, cu promoții, tombole și activități pentru familii. Programul include animatori stradali, jocuri și concursuri, spectacole de magie, face painting, ateliere DIY, demonstrații de kendama și zone interactive dedicate mobilității urbane, dezvoltate împreună cu UTCN Cluj. Organizatorii au pregătit și zone gastronomice tematice, precum și un program de muzică live cu DJ și MC.
Transport public metropolitan până în interiorul parcului comercial
Odată cu deschiderea proiectului, va fi modificat și traseul liniei metropolitane M24, care va intra direct în incinta URBANO Shopping & Living. Administrația din Florești și CTP Cluj spun că noul traseu urmărește să ofere acces facil către partea de nord-vest a comunei și către noul pol comercial.
În configurația actuală, proiectul include aproape 1.900 de metri de străzi noi, 1.000 de metri de piste pentru biciclete, stații pentru încărcarea mașinilor electrice și conexiuni cu transportul public metropolitan.
Peste 500 de locuri de muncă și promisiunea unui proiect „verde”
Dezvoltatorii afirmă că proiectul urmărește certificarea BREEAM și va include, după etapa a doua, peste 5 hectare de spații verzi. Deocamdată, au fost amenajate 3 hectare, iar proiectul mizează pe producție de energie regenerabilă, management al apelor pluviale și infrastructură pentru mobilitate alternativă. Au fost plantați, de asemenea, numeroși copaci și au fost montate deja bănci prietenoase pentru utilizatori.
Investiția aparține URBANO Group, companie activă în Cluj și zona metropolitană din 2016, care dezvoltă proiecte în domeniile logistic, industrial, rezidențial, office și comercial.
Potrivit companiei, URBANO Shopping & Living înseamnă peste 500 de locuri de muncă create în zona metropolitană Cluj, în special pentru comunitățile din Florești, Luna de Sus și Gilău.









