Închide

FOTO/VIDEO Imagini dintr-un liceu clujean reabilitat de Primărie cu bani europeni, dar inundat după ploaia de ieri/Săli de clasă la demisol, cu „piscină”

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - sept. 25, 2023 1 1811

Liceul teoretic Avram Inacu are propria piscină, inaugurată deja de două ori, odată cu ploile din ultimele zile, arată actorul Ionuț Caras. Acesta a postat pe facebook mai multe imagini cu încăperi de la demisolul Liceului Avran Iancu din Cluj-Napoca, inundate și cu „voluntari” care încearcă să scoată apa cu măturoaie. El critică Primăria că, după lucrări de modernizare, se ajunge în situația în care la ploi puternice, apa inundă demisolul.

 

„Dedicație specială pentru Inspectoratul Școlar Județean și Primaria Cluj Napoca, ai căror reprezentanți sunt nelipsiți de la festivitățile de început de an școlar unde ne spun câte investiții masive s-au făcut, câte săli s-au construit, câte și mai câte… Poate la următoarea ploaie vin și ei la Liceul Teoretic Avram Iancu să dea o mână de ajutor. Imaginile de mai jos sunt de aseară (24 septembrie), a doua repriză într-o săptămână. Pun pariu că și la celelalte licee mari din centrul Clujului sunt aceleași probleme pe la demisoluri. Dar treaba merge, grupurile de părinți wațapiste strâng în continuare bani pentru fondul clasei / școlii / lumii, părinții mai pun un parchet, mai iau niște bănci, etc. Și domnii și doamnele de la inspectorate / primării / secții de poliție vor veni și la anul să își mestece limba de lemn în fața elevilor și a noastră”, semnalează actorul Ionuț Caraș.
Acesta a postat mai multe imagini și video-uri din Liceul Teoretic Avram Iancu, inundat după ploaia din seara zilei de 24 septembrie.
declarații 12 august 2015 – primarul Emil Boc despre lucrările de modernizare la Liceul Avram Iancu: 

La Liceul Teoretic „Avram Iancu” lucrările au început în 4 iunie 2015 şi au fost executate de firma SC Ceconi SRL. „În această şcoală, în mod special vreau să apreciez efortul pe care-l face constructorul pentru că deşi termenul de finalizare e aprilie 2016, s-au angajat să finalizeze lucrarea până la finalul anului 2015, pentru a salva bani de la bugetul local. E vorba despre o investiţie de 11,2 milioane de lei, din care 8,7 milioane de lei sunt bani alocaţi de la Uniunea Europeană. Prin efortul pe care l-am făcut în această primăvară şi vară am economisit 8,7 milioane de lei de la bugetul local. „Avram Iancu”. La această şcoală învaţă 1.113 elevi. În prezent, din cauza lipsei spaţiului, elevii ciclului primar şi gimnazial sunt nevoiţi să frecventeze ore după-masă. Odată cu reabilitarea şcolii, se va rezolva şi problema spaţiului deoarece proiectul prevede suplimentarea unităţii cu 16 săli de clasă, cuprinse într-o clădire nouă, cu un regim de înălţime P+ 2E. Pe lângă această structură nouă, se va realiza şi o sală de sport modernă. De asemenea, acest proiect va aduce şi următoarele dotări pentru şcoală: mobilier nou (343 buc.), echipamente specifice sălii de sport (123 buc.), achiziţionarea de echipamente IT (110 buc.)” a precizat primarul Emil Boc în legătură cu lucrările de la Liceul Teoretic, citat de monitoruldecj.ro.

(video din 2016 cu lucrările de reabilitate)

”Au fost instalate sisteme moderne atât la nivelul ventilației, cât și la nivelul iluminării sălilor de clasă și a spațiilor complementare.
Sistemul de ventilație reprezintă o premieră pentru o școală din România: liceul a fost dotat cu centrale de tratare a aerului prevăzute cu recuperatoare de căldură, ce oferă o eficiență energetică de peste 75%. Un alt aspect important este faptul că termoizolarea clădirilor s-a realizat cu un sistem în care s-a folosit polistiren cu grosime de 30 de centimetri, fapt care reduce la minimum pierderile de căldură. Totodată, la exterior, corpurile modernizate de clădire au fost prevăzute cu fațade ventilate din cărămidă aparentă și tablă de zinc-titan. Toate corpurile de iluminat sunt prevăzute cu LED, ceea ce determină o economie de energie de două ori mai mare față de corpurile de iluminat clasice. În cazul holurilor și al grupurilor sanitare, au fost instalați senzori ce permit ca iluminarea să fie realizată în funcție de prezența persoanelor în aceste spații”, arăta primarul Emil Boc în august 2016, citat de stiridecluj.ro.

Revenim cu detalii.

Preliminar, Primăria Cluj-Napoca a arătat, prin intermediul Biroului Mass media, pentru Actualdecluj.ro, că procedural, în astfel de situații, portarul unității școlare informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) care are echipament adecvat ca să scoată apa și trebuie să intervină.

UPDATE 1

„Noi nu am fost solicitați să intervenim la Liceul Avram Iancu”, a arătat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, pentru Actualdecluj.ro.

UPDATE 2

Potrivit Primăriei, se pare că în subsolul clădirii Liceului Avram Iancu există o gură de canalizare. „Primăria a sesizat Compania de Apă Someș să se deplaseze pe teren și să evalueze situația, eventual să deruleze lucrări speficile, dacă acestea se impun și respectiva canalizare s-a înfundat”, a transmis Biroul Mass Media pentru Actualdecluj.ro.

UPDATE 3

Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj a declarat pentru Actualdecluj.ro, că în prezent se fac eforturi pentru rezolvarea situației de la Liceul Avram Iancu unde există săli de clasă afectate de o inundație. „La demisol există mai multe săli de clasă amenajare, săli care nu arată rău deloc și unde părinții au acceptat ca elevii să învețe, tocmai pentru ca, din lipsă de spațiu, să nu meargă la școală în schimburi și să învețe după-amiaza. Alte soluții de relocare nu sunt. Există probleme în oraș atunci când plouă foarte mult și în cel mai scurt timp se vor soluționa și cele de la Liceul Avram Iancu. Am înțeles deja că se lucrează la acest aspect”, a spus șefa ISJ Cluj.

Un comentariu

Scrie un comentariu