Închide

FOTO/Traseu accesibil pentru persoane cu dizabilități, amenajat în premieră în Pădurea Făget

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - apr. 08, 2026 0 138

traseul faget persoane dizabilitati

Un traseu turistic pilot destinat persoanelor cu dizabilități motorii a fost amenajat în Pădurea Făget, în apropierea Observatorului Astronomic din Cluj-Napoca. Inițiativa aparține Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și reprezintă o premieră la nivel regional.

Traseul are o lungime de aproximativ un kilometru și este de tip circuit, cu acces din zona drumului Feleac – Casele Micești. Acesta a fost adaptat pentru a putea fi parcurs de persoane care se deplasează în scaune rulante, atât individual, cât și însoțite, în funcție de condiția fizică.

Amenajarea include o punte specială care permite trecerea scaunelor mobile, iar diferențele de nivel au fost ajustate astfel încât traseul să fie accesibil și sigur.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, care a alocat fonduri pentru implementare. Reprezentanții instituției au arătat că inițiativa face parte dintr-un demers mai amplu de a face spațiile naturale accesibile tuturor categoriilor de public.

La stabilirea traseului și a soluțiilor tehnice au contribuit și voluntari – persoane care folosesc scaune rulante – implicați direct în testarea și configurarea acestuia, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor reale ale utilizatorilor.

Noul traseu oferă posibilitatea persoanelor cu dizabilități motorii să se bucure de natură în condiții de siguranță și reprezintă un prim pas în dezvoltarea unor astfel de facilități în județul Cluj.

salvamont trasee faget
sursă foto: CJ Cluj
faget traseu persoane dizabilitati salavamont
sursă foto: CJ Cluj
traseu faget persoane dizabilitati
sursă foto: CJ Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare