Închide

Foto-experiment, prin Clujul extins. Unde sunt oamenii?

DezvoltareReportajTop News by Kristina Reştea - nov. 20, 2017 0 1505

E o zi oarecum posomorâtă de noiembrie, în week-end, şi suntem la capătul străzii Borhanci; capătul dinspre oraş, cum ar veni. Pentru cei care nu ştiu, Borhanciul e un fel de extensie a Clujului, unde, de-a lungul unei străzi (cu câte o bandă pe sens), stau înşiruite şantiere de blocuri. Vom vorbi, cel mai probabil, de sute de apartamente, fiindcă sunt multe blocuri în şantier. Unele la nivel de “schelet”, altele “la roşu”, altele aproape gata de ocupat, unele recent finalizate. Se mai fac şi “ansambluri”, unde deocamdată au apărut câte două şiruri de clădiri şi un fel de drum între ele sau, mai bine zis, loc de drum plus băltoace.

Precizare de început: sintagma „strada fără oameni” nu trebuie luată la modul cel mai strict. Oameni mai apar, din când în când. Dar rar. Aici voiam să ajung.

Ei, acum, aflându-mă la intersecţia asta de obicei aglomerată (Borhanci – Romul Ladea – Fagului, drum spre Bună Ziua – C.Brâncuşi, drum spre centru), la capăt de stradă, m-am aventurat să fac un experiment. Şi am luat-o, la pas, pe strada Borhanci. Ca să mai dăm un detaliu: pe strada unde se aliniază o grămadă de şantiere mai e loc. De alte şantiere. Fiindcă încă mai sunt nişte câmpuri cu mărăcini şi copăcei , păzite de afişe cu “De vânzare”. Aşadar, nu e prea indicat să speri că aici ai avea vreo şasă să vezi în viitor altceva decât blocuri. Chiar aşa: de ce atunci când cineva se apucă de un proiect imobiliar cu greu lasă şi un loc de respirat? În afară de acele pseudo-locuri de joacă pentru copii (o pătrăţică cu un tobogan).

Şi poţi să mergi aşa, minute în şir, pe lângă blocuri, şantiere şi mici parcele cu vegetaţie sălbatică.

Fără să vezi ţipenie de om.

Doar pe la blocuri, câte unul Sau numai în maşini. E, oricum, o zi mohorâtă de toamnă şi, la drept vorbind, ce ai putea să faci pe aici, tu, cetăţean-pieton? Trotuar ai, desigur, doar pe un sens de mers; să ceri două trotuare într-o “extensie” a oraşului e oricum absurd. Cel puţin aşa te-au învăţat anii aceştia de vieţuit în Clujul luat pe sus de avântul imobiliar.  Oamenii nu prea ies nici măcar la cumpărături (să testăm conceptul de „comerţ de proximitate”), fiindcă nu prea ai unde şi e mult mai simplu să iei maşina ca să ajungi la un supermarket. „Forţaţi” să meargă pe aici sunt doar cei care trebuie să îşi plimbe căţeii, dar azi nici pe aceia nu îi întâlnesc. Şi mergi aşa prin peisajul ăsta trist de toamnă, în care poţi să te intersectezi cel mult cu un câine flămând, care te urmează în speranţa că mai primeşte ceva. Măcar nu e un câine furios, cum puteam să bănuiesc că ar fi prin astfel de locuri.

Şi totuşi… nu e furtună, nici măcar nu plouă azi; mă gândesc că, de la atâtea locuinţe, trebuie să apară măcar vreun om-doi, care să aibă ceva de făcut pe afară. Să apară pe stradă, adică – pe trotuar, nu în maşină.

Şi, la un moment dat, după ce merg aşa mai bine de un km, văd în faţa mea doi oameni. De fapt, totuşi, sunt trei: doi tineri şi un cărucior. Acum: nu vă puteţi închipui cât de complicat e să plimbi un cărucior pe aici. Am stabilit deja că trotuarul e doar pe o parte de drum. Dar şi ăsta e modest, blocat din loc în loc de câte o maşină parcată sau de vreo “organizare de şantier”. Sau de un stâlp. Cu chiu cu vai, cei doi+1 ocolesc maşini parcate, stâlpul şi se întorc spre casă.

 

 

Niciun parc, nicio piaţă, niciun spaţiu public. Niciun om pe stradă, minute în şir. După o bună bucată de mers, dai de o primă staţie de autobuz. E departe, extrem de departe de următoarea staţie şi chiar şi de multele apartamente şi, oricum, autobuzul care poate să te ducă spre centru vine extrem de rar pe aici.

O serie de blocuri, câteva şiruri cu ansambluri de case, apoi zona „high class”. Mă rog, „zonă” e poate mult spus. Câte o casă mare, ferită de o poartă impunătoare şi cu brăduţi în curte. Apoi case de sat. Case şubrede, câini ţinuţi în lanţ şi găini în curte. Ruralitatea săracă e foarte aproape de casele cu porţi impunătoare şi brăduţi. Poţi să tot mergi şi nu dai, însă, de vreun loc unde să poţi să te aşezi un minut.

După vreun kilometru jumate întâlneşti un proaspăt deschis magazin de cartier. O alimentară de parter de bloc. Un Mega Image! Mic-mic, dar, totuşi un magazin. Cât timp stau acolo, parchează vreo trei maşini. Mai vin doi tineri şi încă un tătic cu bebele. Aceştia au venit pe jos! Deci stau pe aproape şi, înţeleg, există destui oameni dispuşi să meargă pe jos; dar probabil nu prea au înspre ce şi de ce să o facă.

Încerc să chem un taxi. Încerc. Zic „Borhanci”, dar doamna de la centrală mă corectează: la adresa asta de lângă magazin ajunsesem deja în „Colonia Borhanci”.

Vorbind despre „Colonia Borhanci”, să mai menţionăm cum este ea descrisă în Ghidul Tranzacţiilor Imobiliare: „Cartier amplasat în sudul livezii Palocsay şi în estul coloniei Becaş. Accentul este pus asupra dezvoltărilor imobiliare de tip rezidenţial. Zona este alcătuită preponderent din locuinţe individuale cu regim de înălţime parter sau parter şi etaj, existând însă şi blocuri rezidenţiale cu patru etaje. Cartierul are o urbanizare de calitate slabă, lipsind elemente de infrastructură (utilităţi, drumuri), spaţii verzi amenajate, unităţi de învăţământ, pieţe agroalimentare„. Este vorba despre ediţia din acest an a ghidului – realizat pe baza tranzacțiilor imobiliare încheiate între vânzători și cumpărători pe raza municipiului în anul 2016 şi publicat prin colaborarea între compania de consultanță Veridio şi municipalitatea clujeană.

În Colonia Borhanci, de data asta taxiul chemat pare să se fi rătăcit pe undeva, aşa că o iau înapoi spre intersecţia de unde am plecat, mergând încă vreo jumătate de oră.

Câinele flămând reapare.

Undeva, în spatele unei clădiri recent ridicată, după mult timp de mers, poţi zări un teren de sport privat. Şi, printre multele blocuri noi, în faţa unuia s-a pus gazon. Mare lucru! La cele mai multe blocuri noi de pe aici şi din oraş, retragerea de la stradă e folosită strict ca loc de parcare (fie că a fost sau nu prevăzută ca atare în proiect). Şi un om!

 

 

Undeva mai apare un însemn de drum privat şi interdicţie de trecere şi, „in the middle of nowhere” (ai fi crezut) un panou colorat care îţi indică că, undeva mai încolo, ar fi o grădiniţă.

Dacă o iei pe una dintre străduţele pe care accesul maşinilor e rezervat doar riveranilor, ai şansa să găseşti o bucată de trai de suburbie civilizată: clădiri cu un etaj, dreapta-stânga, fiecare cu câte o mică porţiune îngrijită de spaţiu verde. Dar şi aici trotuarele sunt bordate cu maşini parcate.

Revenind pe str. Borhanci

Pe partea dreaptă a drumului se întrezăreşte o bucată mare de teren din ce a mai rămas din staţiunea de cercetări pomicole. Înainte să ajungi în dreptul ei, trei câini te privesc suspicioşi dincolo de un gard. Câţiva paşi mai încolo vezi însă că şi gardul e spart şi peticit cu un însemn pe care scrie că îţi e interzisă trecerea. Mă gândesc că cei trei de dincolo nu pot fi împiedicaţi să iasă cu un asemenea însemn şi grăbesc pasul. Pe aici încă nu întâlneşti oameni, dar se apropie şiruri de blocuri şi acolo ar mai fi şanse.

De folosit apa care trece pe aici nici nu poate fi vorba. „Folosit” în sensul de „amenajat”. Aşa ceva ar fi prea mult! Deşi orice pârâu poate fi element frumos de peisaj.

Mai ai, undeva aproape de intersecţia cu str C.Brâncuşi (deci mai spre civilizaţie), un restaurant-pizzerie. Se pare că, totuşi, cineva a sesizat că atâţia oameni care locuiesc pe aici vor fi având şi ei nevoie şi de altceva decât de un loc unde să doarmă.

Nu de mult (acum 2-3 luni), într-o şedinţă a Comisie de Urbanism a primăriei, din 13 proiecte nou propuse, trei erau în Borhanci. Unul dintre ele viza o parcelă cu ieşire la două străzi – Borhanci şi Romul Ladea. Câteva zeci de apartamente în blocuri înghesuite (şi nu doar mie mi s-a părut, au zis chiar cei din Comisie) şi un părculeţ în mijloc, de vreo 1000 mp. Din fericire, un arhitect (cred că era Voicu Bozac) a intervenit cu o observaţie care, pentru orice locuitor, nu poate fi decât binevenită: a recomandat să se mai reducă din clădirile înghesuite de apartamente, iar parcul să fie public, cu ieşire la stradă, nu privat şi prins între blocuri.

 

P.S.: La întrebarea „Unde sunt oamenii?”, Claudiu Salanţă, arhitectul-şef al judeţului, membru în comisia de urbanism a oraşului, a completat, sintetizând: „Ca să fie oameni afară, e nevoie de spaţii pentru ei  – parcuri, centre de cartier, locuri de joacă”.

Nu sunt.

Câteva imagini:

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.