Închide

FOTO Deși primarul Boc amenință cu amenzi, firma Supercom continuă să întârzie cu ridicarea gunoaielor / Clujenii semnalează diferite situații: fie gunoiul stă neridicat mai multe zile, fie e ridicat pe jumătate

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - ian. 17, 2026 1 215

Gunoi neridicat Cluj Napoca

Clujenii au semnalat în ultimele zile că firma Supercom întârzie să ridice gunoaiele, containerele fiind pline în foarte multe zone ale municipiului. În consecință, primarul Emil Boc a ieșit public să amenințe că va amenda firma Supercom, subliniind că „ridicarea deșeurilor la timp este o obligație contractuală, nu o favoare făcută clujenilor”.

Pe rețele sociale continuă însă reclamațiile, pe Clujul Civic fiind semnalat contul PurpleGuava2012, unde se precizează că după o primă sesizare gunoiul ar fi fost ridicat doar pe jumătate, containerele fiind pline ochi și în ziua de sâmbătă, 17 ianuarie, astfel că locatarii sunt nevoiți să lase gunoiul în afară (vezi foto jos).

„Containerele încă sunt pline până dau pe afară. Nu au fost golite, lumea continuă să depoziteze pe jos din cauza aceasta. Am înțeles că nu au strâns brazii și nici mobila depozitată lângă gunoi, mobila care nu cred că se vede în poze, pentru ca nu este gunoi menajer, asta este de înțeles. Dar containerele sunt pline în continuare”, scrie un clujean pe contul PurpleGuava2012.

Reclamația sa este întărită duminică, 17 ianuarie, și de alți clujeni care în comentariile lor au postat imagini din cartierele Clujului, arătând că Supercom „face o treabă de mântuială”:

Potrivit primarului, curățenia orașului nu este opțională, iar nerespectarea graficului de colectare va fi sancționată cu amenzi de minimum 2.000 de lei pentru fiecare punct gospodăresc unde gunoiul nu este ridicat conform contractului.

Sursa foto Facebook, conturile: GreenSalamnder3926 / MirelaNatasa/ Dan Ianisevschi/ PurpleGuava2012

Un comentariu

  1. CUM SA-SI AMENDEZE BOC ..superiorii de la București….a-ți inebunit???? da din gura aiurea,in DAMBUL ROTUND STA GUNOIUL PE STRAZI CU ZILELE..zăpadă pe trotuare..deși este o Hotărâre a CONSILIULUI LOCAL care spune clar ca GUNOIUL nu poate sta pe strada mai mult de 2 ore…si trebuie ridicat….IN CLUJ ORICE ESTE POSIBIL!! si NIMENI NIMIC!!!DEMISIA NESIMTITILOR..ca va bateți joc pe fata de clujeni!! MERGETI ACUM IN DAMBUL ROTUND!!! sa va convingeți!!

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.