Închide

FOTO. Cum arată noua generație de birouri: ultimele săptămâni de șantier pe platforma de la Libertatea

EconomieTop News by Kristina Reştea - apr. 29, 2015 0 786

 

În câteva săptămâni, stocul de birouri de pe piața locală crește cu 13.000 mp de birouri: faza a doua din complexul de afaceri dezvoltat în locul fostei fabrici de mobilă Libertatea, din zona gării, va fi livrată în mai, potrivit dezvoltatorilor de la Fribourg. Constructorii de la CON-A se apropie de termenul de predare pentru clădirile D și E, adică o suprafață de aproximativ 13.412 mp. „La jumătatea lunii mai ar trebui să fie gata primele spații, pentru că avem deja chiriași care vor să se instaleze aici. Este vorba de două start-up-uri. Am alocat o parte din clădire pentru compartimentarea în spații de mai mici dimensiuni, fiindcă avem o cerere foarte mare din zona asta de piață, a start-up-urilor, care acum sunt la început și au nevoie de birouri nu foarte mari”, a menționat Nina Moldovan, CEO Liberty Technology Park. Asta cu toate că inițial dezvoltatorii își anunțau intenția de a închiria spații în principal către companii care au nevoie de sedii de mari dimensiuni.

 

Primii rezidenți ai fazei a doua sunt Luminos Software și Makronetz Development, companii care se vor muta în noile spații, în clădirea E, în 15 mai. Luminos Software este o companie de dezvoltare software, aplicații enterprise pentru mobile și desktop pentru companii orientate spre calitate, iar Makronetz oferă soluții software personalizate pentru companii internaționale.

Prima fază a proiectului este în totalitate ocupată, iar pentru cea de a doua s-au semnat antecontracte și contracte pentru 40% din suprafața oferită, au precizat dezvoltatorii. Clădirea D a fazei a doua oferă 2.800 mp pe nivel, cu potențial de a găzdui câte o singură companie pe nivel. Primii rezidenți ai acestei clădiri se vor muta în luna iulie, de asemenea o parte din rezidentii fazei intai si-au exprimat intentia de extindere. Regal Beloit, companie activă în industria de manufacturare a motoarelor electrice, se va instala în centrul Liberty Technology Park Cluj în luna iulie.

Cea de-a treia și ultima etapă a proiectului va consta în construirea unor clădiri noi în cadrul parcului tehnologic. Pentru pavilioanele noi, dezvoltatorii mizează în primul rând pe creșterea afacerilor și a numărului de angajați ai rezidenților deja instațai în parcul tehnologic. Lucrarea este planificată pentru 2016 și va fi demarată la cerere.

 

 

2015, an cu Valul 2 pe piața locală

Constructorii celui mai mare proiect de birouri de pe piața locală din 2015 închid în decembrie lucrările pentru cea de-a doua etapă din The Office, centrul de afaceri în șantier în locul fostei fabrici Tricotaje Someșul de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Prima etapă din proiectul The Office – care cu cei 19.000 mp s-a lansat în mai anul trecut ca cea mai mare clădire de birouri din oraş – nu era încă integral ocupată în această primăvară, dar a trecut de 90% grad de ocupare. Investitorii – fondul de investiții sud african NEPI și omul de afaceri Ovidiu Șandor – au ca țintă un grad de ocupare de 50% până în decembrie. Vara trecută, dezvoltatorii de la Felinvest au reluat șantierul pentru faza a doua din proiectul Cluj Business Center, adică încă aproximativ 8.600 mp de birouri pe fosta platformă a fabricii de dulciuri Feleacul. Acum, la scara II se lucrează, iar constructorii au ca termen de finalizare primul semestru al acestui an.

O treime dintre birourile aflate în curs de execuție la nivel național sunt în Cluj, orașul din Transilvania având cea mai populară piață din afara Capitalei pentru dezvoltatorii de pe acest segment, arată analiza semestrială a evaluatorilor de la Darian. Bucureștiul contabilizează peste jumătate din spațiile de birouri din proiectele aflate în curs de execuție. La nivelul întregii ţări sunt în construcţie mai multe proiecte de birouri, care totalizează peste 190.000 mp. 54% dintre acestea urmează a se livra în București și 33% în Cluj-Napoca.

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare