FOTO Cum arată echivalentul a peste 800 de copaci, plantați anual
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 23, 2024 0 175
Pe acoperișul Parkingului Hasdeu cu 320 de parcari au fost montate 115 panouri fotovoltaice, cu o putere de 395 KW. Adică circa 800 de copaci, plantați anual. Primarul Emil Boc a oferit această analogie pe acoperișul Parkingului Hasdeu pe care au fost montate panourile, arătând că fotovoltaicele montate pe un număr de patru clădiri publice din Cluj-Napoca – parkingul Hașdeu, Parkingul din Mărăști, Liceul Teologic Adventist „Maranatha”, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” – reprezintă echivalentul a 3.300 de copaci plantați pe an sau 2.200.000 km parcurși cu o mașină electrică pe baza energiei produse de aceste panouri fotovoltaice.
„Acest proiect este finalizat, panourile fotovoltaice sunt finalizate. Am făcut o investiție din fonduri norvegiene și fonduri locale de peste 1 milion de lei, iar prin aceasta încercăm să promovăm în continuare energia verde, nepoluantă. Toate acestea în contextul în care Clujul are ca obiectiv să fie primul oraș din România care să fie neutru din punct de vedere climatic, în primele 100 orașe din UE care să atingă acest obiectiv până în 2030, conform planului asumat cu Comisia Europeană. Pentru a atinge acest obiectiv de a fi neutru din punct de vedere climatic, aceasta presupune diminuarea gazelor cu efect de seră din oraș, adică să diminuezi poluarea cât mai mult cu putință prin montarea de panouri fotovoltaice, prin modalități alternative de transport la mașină, prin reabilitarea clădirilor de locuit, prin plantarea de arbori și amenajarea de spații verzi, prin spații pietonale, prin promovarea industriilor verzi, nepoluante. Pentru aceasta trebuie să avem o politică locală, dar și o schimbare de atitudine a cetățenilor pentru ca acest obiectiv să se realizeze (…) Cu alte cuvinte, dacă n-am fi pus aceste panouri fotovoltaice pe cele patru clădiri publice, ar fi trebuit să plantăm 3.300 de copaci ca să absoarbă gazele cu efect de seră necesare producerii energiei produse acum de panourile fotovoltaice. Această energie este verde, nepoluantă, ne ajută foarte mult să ne întărim aspectul acesta de calitate a vieții în oraș. Obiectivul Clujului, pe lângă cele amintite, care au ca țintă anul 2030 în privința neutralității climatice, este să montăm panouri fotovoltaice pe toate clădirile publice din oraș”, a spus public primarul Emil Boc.
În prezent, în Cluj-Napoca există panouri fotovoltaice montate pe 13 clădiri publice (lista la finalul articolului) dar și două parcuri fotovoltaice administrate de Societatea de Termoficare „Napoca” (cel de pe strada Plevnei) și de către Cluj Innovaion Park, altă societate a Consiliului Local (cel din zona Lomb).
„Toate aceste 15 entități – cele două parcuri fotovoltaice, plus cele 13 clădiri dotate cu panouri fotovoltaice, reprezintă echivalentul plantării a 14.400 de copaci pe an sau echivalentul a 12.500.000 km parcurși cu o mașină electrică ori echivalentul consumului a 915 apartamente din municipiul Cluj-Napoca”, a arătat primarul Emil Boc.
Alte 32 de clădiri – creșe, grădinițe și școli au prevăzută și componenta de montare a panourilor fotovoltaice, în cadrul programului de investiții al Primăriei cu fonduri din PNRR și urmează să fie dotate până în 2026.
Primăria mai are două proiecte de amenajare a unor parcuri fotovoltaice, pe Valea Chintăului, din care unul a fost deja depus pentru a primi fonduri nerambursabile și la celălalt se lucrează la documentație.
Panou la Primărie care arată date privind energia verde produsă pe clădirile publice din Cluj
În holul principal din sediul Primărie de pe Moților 1-3 a fost instalat un panou unde orice clujen poate consulta date privind energia verde produsă de instalațiile fotovoltaice montate pe clădirile publice din Cluj-Napoca.
Peste 1,2 milioane de lei pentru panouri fotovoltaice pe patru clădiri, echivalentul a 3300 de copaci plantați anual
Clădiri publice din Cluj care au montate pe acoperiș panouri fotovoltaice
Sursă foto: Primaria Cluj-Napoca
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
După 50 de ani, ”Operațiunea Monstrul”- proiectată la castelul Banffy pe peliculă, în prezența a 2 actori din distribuție
iun. 02, 2026 0
-
ZF: DriverAI, compania americană care ar vrea să ridice un “centru de date cuantic” de un miliard de dolari la Cluj a făcut până acum aplicaţii de cumpărături. Ce arată datele publice despre companie
iun. 02, 2026 0




