Update FOTO Cel mai nou film al regizorului Tudor Giurgiu, proiectat în premieră mondială la TIFF.24, va intra în cinematografele din România
CulturăFilm by Actual de Cluj - iun. 22, 2025 1 82

„Pădurea de molizi”, cel mai nou film a lui Tudor Giurgiu a fost proiectat la finalul săptămânii în cadrul TIFF.24 la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Oamenii au stat la cozi interminabile ca să intre la proiecție. Potrivit unui anunț făcut de Tudor Giurgiu, regizor al filmului și director al TIFF, filmul va intra în cinematografele din România din 10 octombrie.
Update:
“Oricât încerc să mă detașez de TIFF, nu pot deloc să uit proiecția cu “Pădurea de molizi” de vinerea trecută. De la coada nesfârșită de pe trotuar până la emoția sălii, a fost un amalgam de stări și afecte care cu greu pot fi reproduse. Le mulțumesc colegilor care au muncit la film și, mai ales, multe inimioare pentru Coca Bloos și Mircea Andreescu. Sunt extraordinari. Impresiile de după proiecție ale lui Ioan Mateiciuc m-au copleșit: “Filmul este, deopotrivă, despre cei care au plecat și s-au întors, dar și despre cei care au rămas și s-au reîntors (din lagăr). Este o poveste a celor pierduți și a celor care poartă, prin prezență, povara întoarcerii.” “Pădurea de molizi” propune o reflecție asupra memoriei ca teritoriu instabil, iar imaginea cinematografică devine aici nu doar martor, ci și agent activ al unei conștiințe istorice traumatizate. Prin tensiunea dintre planul poetic și cel documentar, filmul nu falsifică realitatea, o reactivează într-un proces aproape fenomenologic, pentru care afectul este singura formă de adevăr. Aici, cinematograful devine o arhivă vie, o formă de contraistorie.”, a scris Tudor Giurgiu la o zi după încheierea TIFF.24.
Inspirat de drama de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941, filmul reconstituie destinul unei comunități românești din Basarabia, masacrată în încercarea disperată de a-și găsi refugiu în fața ocupației sovietice. Mărturia unui supraviețuitor invită la chestionarea noțiunii de adevăr istoric și dezvăluie traume uitate cu consecințe, potențial devastatoare, în prezent.
dam bani de la buget sa.si.promoveze seful festivalului creatiile