Fostul șef al Poliției din Cluj, trimis în judecată de DNA alături de adjunct și șeful Serviciului Rutier
ActualitateTop News by Actual de Cluj - nov. 21, 2024 0 274
Fostul șef al Inspectoratului Județean de Poliție din Cluj, Mihai Rus, nepotul fostului ministru de Interne Ioan Rus, a fost trimis în judecată de proucrorii anticorupție, alături de alți colegi, inclusiv adjunctul.
DNA Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihai Rus, pentru complicitate la abuz în serviciu și fals în declarații. Adjunctul Ciprian Neag a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării. În cauză au mai fost trimiși în judecată Aurelian Mircea Rotar – comisar șef de poliție și șef al Serviciul Rutier din cadrul IPJ Cluj pentru complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals în declarații și omisiunea sesizării.
În dosar sunt inculpați și doi agenți principali de Poliție – Ioan-Raul Pașca și Cătălin-Claudiu Mureșan, pentru abuz în serviciu și respectiv complicitate la abuz în serviciu.
Rus e polițist din 2006, când, pentru cinci ani, a fost ofițer la Protecție Internă. Din octombrie 2022 este împuternicit ca șef al IPJ Cluj. Iată CV-ul său:
21 octombrie 2022 – împuternicit şef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj;
01 mai 2018 – 20 octombrie 2022: şef al Brigăzii Operaţiuni Speciale Cluj-Napoca;
2013 – 2018: şef birou în cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Cluj-Napoca;
2011 – 2013: ofiţer în cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Cluj-Napoca;
2006 – 2011: ofiţer în cadrul D.G.P.I.
Iată ce relatează procurorii în rechizitoriu:
În data de 29 aprilie 2024, inculpatul Rus Mihai, în calitatea menționată mai sus, ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte și inculpații Mureşan Cătălin-Claudiu și Paşca Ioan-Raul, acesta fiind surprins de aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.
În acest context, inculpatul Rus Mihai împreună cu ceilalți polițiști cercetați în prezenta cauză ar fi stabilit o modalitate prin care conducătorului auto să nu i se aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale.
Concret, în urma discuțiilor purtate s-ar fi hotărât ca inculpatul Rus Mihai să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi și făcut în data de 22 mai 2024 beneficiind și de ajutorul inculpatului Rotar Mircea Aurelian), iar agentul constatator, Paşca Ioan-Raul, să nu aplice sancțiunea contravențională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripție. De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca inculpatul Rus Mihai să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliție Paşca Ioan-Raul în contextul de mai sus.
Totodată, în data de 29 aprilie 2024, inculpatul Neag Ciprian în calitate de adjunct al şefului I.P.J. Cluj și responsabil cu coordonarea activității Poliției Municipiului Cluj-Napoca, după ce ar fi luat la cunoștință despre faptele săvârșite de inculpații menționați anterior ar fi omis să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la faptele prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Cluj.
Citește și:
DNA confirmă perchezițiile la IPJ Cluj unde vizat ar fi chiar șeful Poliției
Va fi arestat șeful IPJ Cluj? Decizia se ia în următoarele ore, se fac audieri