Închide

Fostul șef al DNA Cluj, propus la șefia anticorupție, despre motivele plecării de la ST Cluj: ”am identificat unele abateri de la deontologia profesională, am sesizat conducerea DNA de atunci”

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 11, 2020 0 618

Fostul șef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA, Crin Bologa, propus pentru șefia structurii naționale anticorupție, e singurul dintre cei trei candidați la șefii de structuri juridice ce au primit azi avizul favorabil din partea CSM. Comisia l-a întrebat de ce a plecat în urmă cu mai bine de zece ani de la conducerea DNA Cluj.

”Au fost două motive”, a spus el. ”Cel mai important este un motiv personal. După ce în anul 2005 și 2006 am stat în Cluj și mi-am putut desfășura activitatea, de dimineață până dimineață, trebuia să avem activități, am avut o problemă în familie, un accident, și aveam două fete mici. Și am început să fac naveta. Duceam dimineață la 7 fetele la școală și făceam naveta la Cluj. Acesta a fost motivul personal. Au apărut și probleme profesionale. Am identificat unele abateri de la deontologia profesională a unor colegi, am sesizat conducerea DNA de atunci, au fost trimiși în control procurori desemnați, crezând că pentru a verifica ceea ce am sesizat, și mi-am dat seama că de fapt se dorește altceva, din ce mi-au relatat colegii. Am avut o discuție cu procurorul-șef de atunci, și i-am adus la cunoștință că în măsura în care m-a sunat când mi-a propus să fiu șeful acestei direcții, tot așa trebuie să facă și în momentul acela.
Oricum eu voiam să plec acasă. Dar nu voiam să fiu acuzat că renunț la lupta anticorupție. Atunci am plecat în condițiile în care în 2005 când m-am dus acolo erau zero dosare de perspectivă și zero rechizitorii. Până la sfârșitul anului am făcut eu singur un dosar. În anii următori am avut activitatea unor secții din DNA în sensul că dacă era o medie de un rechizitoriu pe procurori, în 2006 am ajuns la 16-17 dosare la 3-4 procurori. Eu având și funcție de conducere am făcut personal 4-5 dosare de mare corupție în fiecare an, printre care și doi procurori trimiși în judecată, arestați – deci activitatea a fost foarte bună. Și din discuția cu procurorul-șef de atunci și-au dat seama că activitatea nu a scăzut, este foarte bună, și nu s-au luat măsurile pentru îndreptarea situației din serviciul teritorial Cluj al DNA, și din motivul personal, am decis să plec”.

Procurorul Crin Bologa e singurul dintre cei trei candidați propuși azi alături de procurorii Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu pentru funcțiile de șef al DNA, procuror general și respectiv procuror-șef al DIICOT care a primit azi aviz favorabil al Consiliului Superior al Magistraturii, astăzi.

Bologa, în cursa pentru șefia DNA

Nicu Bologa – interviu la CSM pentru funcția de procuror-șef al DNA.

Publicată de Epoch Times Romania pe Marţi, 11 februarie 2020

Nici un comentariu

Scrie un comentariu