Închide

Fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană lansează carte în memoria istoricului american specializat în istoria românilor Keith Hitchins

Educaţie by Actual de Cluj - mart. 31, 2021 0 197

Fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană, profesorul universitar clujean Vasile Pușcaș, lansează o carte în memoria istoricului Keith Hitchins, care vineri 2 aprilie 2021 ar fi împlinit 90 de ani, și care era specializat în istoria românilor.

”Textul acestui volum este o evocare a personalității Profesorului și Istoricului Keith Hitchins de către un fost student”, arată Pușcaș. ”Paginile pe care acum i le dedicăm sunt rezultatul unei intenții pe care am formulat‑o la începutul lunii aprilie 2020, atunci când i‑am urat profesorului „La mulți ani!”, cu prilejul împlinirii vârstei de 89 de ani. Se pensionase de o jumătate de an, dar lucra asiduu la proiectele istoriografice pe care și le propusese pentru perioada următoare. Atunci am avut gândul de a dezvolta câteva articole ale mele, din ultimele două decenii, care tratau despre activitatea istoriografică a lui Keith Hitchins, într‑o prezentare în volum, cu prilejul împlinirii a nouă decenii de viață, în 2 aprilie 2021. Cu multă durere în suflet și mari regrete am aflat, în 2 noiembrie 2020, de la apropiații Profesorului din Urbana‑Champaign (SUA), că reputatul istoric, intelectual și mai presus de orice un mare om a trecut la cele veșnice. Dar gândul fostului lui student nu a dispărut și, la vremea când ar fi trebuit să împlinească 90 de ani, publicăm aceste pagini ca semn de nemărginită apreciere și profund respect pentru înaltul său umanism și tot ce a realizat în domeniul istoriografic, dar mai ales pentru efortul lui continuu în dezvoltarea dialogului cultural româno‑american/occidental, pentru încrederea că națiunea română este înscrisă pe calea integrării în europenitate”.

Cartea, publicată la editura clujeană Școala Ardeleană, va fi lansată on-line, pe platforma Zoom, vineri la ora 11. La lansare vorbesc președintele Academiei Române, clujeanul Ioan Aurel Pop, editorul Vasile George Dâncu și autorul, Vasile Pușcaș. Discuția e moderată de profesorul și istoricul Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române.

Cine a fost Keith Hitchins

Keith Hitchins a fost profesor de istorie la universitatea din Illinois iar specializarea sa a fost istoria României și a Europei de Est. În ultimii 60 de ani a întreprins numeroase călătorii documentare în România și a scris volume pe tema mișcării naționale a românilor în Transilvania, istoria României moderne între 1774-1866, respectiv 1866-1947 și altele. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1991, an din care este și Doctor Honoris Causa al universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.  De altfel acesta a primit titlul de DHC al mai multor universități din România. Mai jos un interviu pe tema istoriei românilor, difuzat de televiziunea publică:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu