Închide

Fostul concubin al unei tinere din Cluj-Napoca, condamnat ieri la aproape opt ani de închisoare pentru șantaj, amenințări și răzbunare față de justiție

Actualitate by Actual de Cluj - mai 18, 2026 0 7

judecatoria cluj napoca

Un bărbat din Cluj-Napoca a fost condamnat ieri – duminică – la aproape opt ani de închisoare după ce, timp de șapte luni, și-a terorizat fosta concubină prin sute de mesaje amenințătoare și obscene trimise de pe zeci de numere de telefon diferite, a șantajat-o cu publicarea unor fotografii intime și a amenințat-o că îi taie tendoanele după ce aceasta a mers la poliție. Bărbatul, care executa deja o pedeapsă pentru trafic de droguri, a atras în conflict și un unchi al femeii, pe care l-a șantajat cu dezvăluirea unor relații extraconjugale imaginare către soția acestuia.


Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat ieri – duminică – o sentință de condamnare împotriva unui bărbat din Cluj-Napoca, acuzat că și-a terorizat fosta concubină timp de aproximativ șapte luni, după ce aceasta a pus capăt relației dintre ei. Pedeapsa rezultantă pe care trebuie să o execute este de 7 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare, după ce instanța a contopit condamnările din prezenta cauză cu o pedeapsă anterioară de 5 ani și 10 luni, aplicată de Tribunalul Cluj pentru trafic de droguri și alte infracțiuni.


Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, înregistrat în martie 2025, bărbatul a fost trimis în judecată pentru șantaj, amenințare în formă continuată, răzbunare pentru ajutorul dat justiției și hărțuire. Faptele au fost comise în perioada mai-decembrie 2024, la scurt timp după încheierea unei relații de concubinaj de doi ani și jumătate.


Instanța a reținut că, pe fondul neacceptării despărțirii și al geloziei excesive, inculpatul a manifestat o atitudine obsesivă și agresivă față de fostă parteneră. A contactat-o în mod repetat de pe zeci de numere de telefon diferite, unele cumpărate prin aplicații special instalate în acest scop, după ce femeia îi bloca sistematic fiecare număr. I-a trimis mesaje cu conținut violent și jignitor, a postat pe Facebook o fotografie cu ea însoțită de un comentariu obscen și a condiționat ștergerea postării de obținerea unor favoruri sexuale. Când femeia a formulat o plângere penală și a obținut un ordin de protecție provizoriu, inculpatul i-a trimis un mesaj în care o amenința că îi va tăia tendoanele.


Bărbatul a șantajat-o și prin intermediul unui unchi al femeii, căruia i-a cerut să îi faciliteze contactul cu fosta concubină, altfel urma să îi spună soției că ar avea o relație extraconjugală cu propria nepoată. Amenințarea a fost pusă în practică, inculpatul contactând ulterior soția unchiului pe Facebook și pe TikTok.


Singura acuzație penală de care inculpatul a scăpat a fost cea de hărțuire. Instanța a constatat că mesajele care constituiau elementul material al acestei infracțiuni fuseseră deja reținute în structura infracțiunii de șantaj în formă continuată, iar comunicările de pe adresa de e-mail nu îndeplineau, singure, condiția caracterului repetat și frecvent.


În ceea ce privește modul în care instanța a motivat pedepsele aplicate, judecătorul a reținut că „inculpatul nu s-a limitat doar la întrebuințarea actelor de constrângere psihică, ci a trecut la fapte concrete prin care și-a pus în aplicare intențiile, procedând la transmiterea unor mesaje compromițătoare soției persoanei vătămate, dar și la postarea unei fotografii a persoanei vătămate, însoțită de un mesaj denigrator, ceea ce i-a determinat o stare de vulnerabilitate psihică acesteia, toate pentru a o determina pe aceasta să se conformeze cerințelor sale, aspecte care imprimă faptelor o gravitate sporită și care indică un potențial criminogen semnificativ”.


Instanța a mai reținut că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală și că în cursul procesului a recunoscut circumstanțiat starea de fapt, minimizând gravitatea acțiunilor sale și încercând să transfere responsabilitatea asupra victimei.


Pe latura civilă, instanța a admis în parte pretențiile părților civile. Fosta concubină a primit 25.000 de lei daune morale, din cele 35.000 solicitate, iar unchiul ei a primit 12.000 de lei, din cele 20.000 cerute. Inculpatul a mai fost obligat să plătească 5.130 de lei reprezentând onorariul avocațial al fostei concubine și 2.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Ca pedepse complementare, inculpatul nu are dreptul să comunice cu cele două victime și nici să se apropie de ele la mai puțin de 50 de metri, pe o perioadă de trei ani.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu