Închide

Floreștiul pierde, definitiv, procesul cu Inspectoratul în Construcții. Ce se întâmplă cu construcțiile aprobate

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - mart. 16, 2019 3 6784

Curtea de Apel a respins recursul Primăriei Florești, menținând sentința Tribunalului Cluj, cu privire la anularea de către Inspectoratul în Construcții a autorizațiilor de construire, emise în baza PUG-ului considerat expirat. În consecință, toate autorizațiile de construire și certificatele de urbanism, pe care Consiliul Local și Primăria Florești le-au emis începând din 7 ianuarie 2017 (execeptându-le pe cele care au la bază un PUZ valabil), sunt anulabile. Mai precis, au fost emise în această perioadă peste 600 de autorizații de construire și s-au eliberat peste 1000 de certificate de urbanism. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, inclusiv certificatul de urbanism pentru Spitalul Regional de Urgență ar fi lovit de nultitate, pentru că și acesta a fost emis, pentru Ministerul Sănătății, tot în perioada în care Primăria avea interdicție să elibereze astfel de documente. De altfel, Consiliul Județean s-a oferit să emită certificatul de urbanism pentru Spital, tocmai din acest considerent, însă Primăria a refuzat să-i dea avizul de specialitate, preferând să se ocupe pe cont propriu de procedură. Având în vedere că a obținut sentință definitivă, rămâne de văzut care va fi planul pe care îl va aplica Inspectorarul  de Stat în Construcții, nefiind exclus ca pentru unele obiective construite în această perioadă chiar să se solicite demolarea.

Cum s-a ajuns aici

Inspectoratul Regional în Construcții, în baza unui control efectuat la începutul anului trecut, a notificat Primăria Florești să nu mai emită autorizații de construire, până când va fi pus în vigoare noul Plan Urbanistic General (PUG). Dar cum noul PUG nu era și nici nu este în vreo fază de aprobare, Primăria Florești a ales să ignore interdicția impusă de Inspectorat, și chiar să o atace în instanță. În iunie, anul trecut, primarul Șulea și Consiliul Local au mers mai departe, invocând o Ordonanță de Guvern prin care autorităților locale li se permite să prelungească vechile PUG-uri, și-au emis o Hotărâre în sensul acesta. Atât reprezentanții Direcției de Urbanism din cadrul Consiliului Județean, cât și reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții au avertizat că Ordonanța de Guvern nu se poate aplica în trecut, PUG-ul Floreștiului fiind  expirat încă din 2017, însă reprezentanții Primăriei par să se ghideze după alte reguli. Având în vedere că Inspectoratul de Stat în Construcții a câștigat procesul cu Primăria Florești, obținând o sentință definitivă, e rândul Prefecturii să se autosesizeze și să treacă la verificarea Hotărârii de Consiliu Local prin care s-a decis prelungirea valabiliății vechiului PUG. În paralel, Inspectoratul de Stat în Construcții va lua la puricat toate construcțiile demarate în baza autorizațiilor de construire, emise în toată această perioadă de interdicție, având competența de iniția chiar procedura de demolare a lor.

În mai multe rânduri, primarul Horia Șulea s-a lăudat că noul PUG ar urma să intre în vigoare „foarte curând”. De la laudele primarului s-au scurs deja ani, iar potrivit informațiilor Actual de Cluj, în prezent ar exista mai multe diferende între reprezentanții Primăriei Florești și urbaniștii care lucrează la PUG, pe tema împărțirii unor trasee și unități de zone.

Revenim cu detalii, cât mai curând, pe marginea acestui subiect.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

3 comentarii

  1. ce se intampla cu cei care vor sa construiasca de acum inainte, ce se intampla daca merg la primarie sa ceara un certificat de urbanism pentru consolidare si extindere casa familiala?

    • Avand in vedere că PUG-ul actual e expirat din 2017, nici certificatele de urbanism eliberate de Primărie, sau autorizatiile de construire nu au cum să fie valabile. În mod logic, Primăria nu ar trebui să mai elibereze astfel de documente, de vreme ce a pierdut procesul cu Inspectoratul de Stat în Construcții. Menționăm că autorizațiile eliberate în baza unor PUZ-uri valabile, nu sunt afectate de această situație, doar acele certificate și autorizatii emise în baza vechiului PUG. Noi vom reveni, oricum, și cu o poziție oficială din partea Inspectoratului de Stat în Construcți, zilele următoare.

  2. Evident ca PUG-ul a expirat, dar legat de OUG-ul respectiv, citat:

    OUG respectiv stipulează la Art 1 cu referire la Legea 350/2001: La articolul 46, alineatul (13) va avea următorul cuprins: (13) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungește, pe bază de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, cu condiția inițierii demersurilor de elaborare/actualizare a planului urbanistic general înainte de expirarea termenului de valabilitate.”

    Daca as putea as si subliniat cu bold :
    „cu conditia initierii demersurilor…”
    Intrebare , cand a initiat Primaria Floresti demersurile pentru noul PUG… e usor de aflat.
    Conditia e foarte indeplinita dupa mintea mea …
    Si atunci de unde pana unde OUG nu se aplica in trecut? Eu inteleg ca este special data ca Primariile sa poata depasii momentul special cu „Inspectoratul de stat in constructii”, cu conditia … care e deja indeplinita…

    In fine, noi restul 600 trebuie mereu sa picam la mijloc in asemenea razboaie….multumin institutiilor …. si sa traim bine …. sau ceva

Scrie un comentariu