Festival de cultură armenească în Cluj, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, ajuns la a cincea ediție
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 03, 2024 0 307
Festival de cultură armenească în Cluj, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, ajuns la a cincea ediție.
Festivalul ”Curtea armenească” este un eveniment dedicat celebrării tradițiilor, artei și culturii armenești și se va desfășura pe parcursul a două zile – vineri 12 iulie și sâmbătă 13 iulie în curtea interioară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, de pe strada Memorandumului 21. ”Va fi un prilej minunat de a descoperi frumusețea și diversitatea culturii armenești printr-o serie de activități și evenimente captivante: spectacole de muzică și dansuri tradiționale, expoziții de artă și fotografie, târguri cu produse tradiționale armenești, ateliere interactive pentru copii și adulți, prezentări culinare și degustări de mâncăruri specifice”, spun organizatorii. Această ediție a festivalului va aduce împreună artiști, meșteșugari și interpreți. Festivalul începe vineri, 12 iulie, la amiază, o dată cu deschiderea bazarului unde vizitatorii găsesc un atelier de covoare, marochinărie, picturi pe sticlă, costume tradiționale, cafea și mărunțișuri, arta caligrafiei armene, bijuterii armenești, meșteșugul suflatului sticlei, ”jinghialov hat” adică lipie de Artsakh, lansări de carte, degustări, dansuri tradiționale, tombolă și altele.
Deschiderea oficială a festivalului e programată la ora 17 pe scena din curte, unde după o jumătate de oră urcă ansamblul de dansuri tradiționale Hayakaghak din Gherla, cunoscut și după numele armean Armenopolis. La ora 18, la galeria de artă de la subsol, Cellarium, se va vernisa expoziția pictorului Ermone Zabel Martaian – ”Imagini biblice armenești pe sticlă”. La ora 19 în Sala Reduta a muzeului va performa Ansamblul de dansuri armenești ”Nazani” (foto) din orașul francez Lille.
Sâmbătă, 13 iulie, programul începe în curtea muzeului la ora 11 cu deschiderea bazarului. La aceeși oră cunoscutul profesor de istorie Vladimir Bogosavlievici ține un tur ghidat al locațiilor armenești din centrul Clujului, cu întâlnire în curtea muzeului la ora 10.30.
De la ora 16 pe scena din curte va concerta ansamblul de muzică klezmer Mazel Tov, al comunității evreiești din Cluj. La ora 17 începe recitalul ”Din muzica popoarelor” cu Gyulai Csaba la percuție, Mazura János la tobă și Bartek Zsolt la clarinet și duduk, toți din Budapesta. La ora 18 urcă pe scenă ansamblul de dansuri tradiționale Urartu din Grecia. În Sala Reduta, la etaj la ora 19, e programat un spectacol susținut de ansamblul de dansuri armenești Nazani. Închiderea festivalului va fi la ora 20 în curtea muzeului.


