Fără tronsoane noi de autostradă date în folosință în acest an la Cluj, singurul tronson aproape de final e mai aproape de rezilierea contractului
Economie by Actual de Cluj - ian. 06, 2021 0 455
Fără tronsoane noi de autostradă date în folosință în acest an la Cluj, consideră asociația care monitorizează lucrările la șantierele de autostradă, Pro Infrastructura.
În vecinătate, însă, șanse reale de a fi deschise traficului în acest an le au loturile Alba Iulia-Aiud pe o lungime de 24,25 kilometri, ”posibil în august dar probabil abia în toamnă”, și respectiv bucățile rămase de 2,2 km de la Alba Iulia Nord și de 4 km la sud de Aiud și Ungheni-Târgu Mureș, un tronson de 4,5 kilometri, parte din Autostrada Transilvania. ”Atât. 35 de km de autostradă”, comentează asociația. La Cluj segmentul de autostradă Chețani – Câmpia Turzii, de pe autostrada Transilvania A3, este ”mai aproape de reziliere decât de deschidere în 2021”, arată Pro Infrastructura, care arată că în cel mai bun caz acest tronson va fi deschis circulației doar anul viitor, ”practic imposibilă (deschiderea-n.red.) în acest an indiferent de deznodământ”.
În schimb însă în acest an pe A3 se anunță șantiere noi – ”vom vedea startul lucrărilor pe A3 Biharia-Chiribiș (28,55 km), Suplacu-Nușfalău (13,55 km) și pe unele porțiuni unde va fi front de lucru pe Nădășelu-Poarta Sălajului (42,3 km)”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cum explică Inspectoratul Școlar că bugetul pentru rechizite crește la o jumătate de milion de lei după ce necesarul crește cu aproape un sfert într-un an deși prețul e nemodificat de 3 ani: peste o mie de pachete în plus
oct. 15, 2026 0
-
VIDEO/Emil Boc face video despre praful de pe strada Kogălniceanu și pune problema pe seama proiectantului. Primăria promitea încă din 2024 că va stabiliza pietrișul. Acum primarul vrea piatră ca pe restul străzii și pe porțiunea din fața Bisericii Reformate
oct. 15, 2026 0
