Primul pasaj rutier pe care Primăria și-a asumat să îl amenajeze în Cluj-Napoca, într-o intersecție care se blochează din pricina traficului intens, a ajuns în faza de expropriere. Consilierii locali au aprobat, într-o ședință extraordinară, coridorul de expropriere și declanșarea procedurilor pentru pasajul rutier suprateran de la intersecția Bulevardului Muncii cu strada Oașului, în municipiul Cluj-Napoca.
Primăria Cluj urmează și-a asumat în luna septembrie anul acesta susținerea financiară pentru construcția pasajului din zona străzilor Bulevardul Muncii – Oașului estimat la peste 26 de milioane de euro (peste 130 de milioane lei). Mai precis, să suporte costurile care nu sunt acoperite în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 din fonduri europene. Prin această linie de finanțare se pot accesa maxim 15 milioane de euro per proiect, motiv pentru care municipalitatea trebuie să susțină restul de peste 11 milioane de euro din bugetul local. Din valoarea totală a proiectului (130.299.542,12 lei, inclusiv TVA), contribuția municipiului Cluj-Napoca va fi de 57,3 milioane de lei, iar diferența de peste 62 milioane de lei va fi acoperită din finanțarea europeană.
Pentru dosarul de finanțare este nevoie și de această hotărâre de Consiliu Local pentru stabilirea coridorului de expropriere.
Pasajul urmează să aibă 444 de metri pătrați tronson amenajat, 14 metri parte carosabilă (câte două benzi de 2,5 metri pe sens), rampe de 190 de metri (91 de metri plus 99 de metri), pasaj subteran în lungime de 88 de metri.
Pasajul subteran din zona B-dul Muncii-Oașului urmează să fie construit în 2 ani și 4 luni (28 de luni, din care 6 luni pentru proiectare iar restul pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor).
Proiectanții contractați de Primărie au propus reconfigurarea zonei prin realizarea unor noi șine pentru circulația tramvaielor, refacerea structurii rutiere cu o soluție semirigidă și realizarea unui pasaj subteran la intersecția străzii Oașului cu Bulevardul Muncii. De asemenea, se propune și reamenajarea trotuarelor și a tuturor spațiilor pietonale cu îmbrăcăminte asfaltică. Se vor face și lucrări de demolare a zidului existent aferent parcării hypermarket-ului Auchan pe o lungime de 30 de metri.
Realizarea pasajului de la intersecția dintre cele două străzi a fost justificată prin necesitatea de descongestionare a traficului rutier din această zonă, una extrem de aglomerată. În cadrul proiectului se va realiza și o bandă dedicată pentru mijloacele de transport în comun, iar sensul giratoriu se va regulariza. Viitorul pasaj urmează să înglobeze și o stație de încărcare pentru autovehicule electrice.
Costin și Vlad Birou de Proiectare au făcut studiile de fezabilitate și de trafic pentru un noul pasaj rutier Bulevardul Muncii-Oașului.
Foto cover: simulări proiect/Costin și Vlad Birou de Proiectare/Primăria Cluj/Captură
CE IDIOTI..ANALFABETI FUNCTIONALI…cum rămâne cu TAIETURA TURCULUI SI CORNELIU COPOSU către BACIU..ca nu se mai poate circula de la ora 16…ALOOO NESIMTITILOR SE AUDE~~~~~~????