Închide

Expoziție nouă la Muzeul de Artă din Cluj

Cultură by Actual de Cluj - iun. 04, 2025 0 104

Expoziție nouă la Muzeul de Artă din Cluj, vernisajul e diseară.
E vorab de3 expoziția personală a artistului Iurie Cojocaru, ”Unghiul drept”, deschisă de azi până în 22 iunie. Vernisajul e diseară la ora 18, în sălile de expoziții temporare de la etaj ale Muzeului de Artă, în prezența artistului și a curatorului Mircea Oliv.
Iurie Cojocaru s-a născut în satul Sadaclia, din Republica Moldova, la 17 martie 1971. A absolvit Școala de Arte din Cimișlia în anul 1989, continuând-și studiile la Facultatea de Artă ”Ion Creangă” din Chișinău, iar din 1992 la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de licență în anul 1995 și apoi cea de master în pictură în 1996.
Prima expoziție – în 1994 în Germania. La Cluj a mai expus la Muzeul de Artă în 2020, ”Dialog Vertical”, în 2024 la galeria Nuuma – ”Breaking the ice”.
Între 2010 și 2020 a desfășurat cinci proiecte de artă în cadrul Penitenciarului Gherla. Lucrările sale fac parte din colecții particulare din Austria, Italia, Germania, SUA, Anglia, Grecia, Elveția și România.
Expoziția va fi deschisă în perioada 4 – 22 iunie 2025, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10-17.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu