Închide

Expoziție aniversară la Muzeul de Artă

Cultură by Actual de Cluj - aug. 28, 2015 0 298

Expoziție aniversară la Muzeul de Artă, la împlinirea a 90 de ani a artistului care semnează lucrările.

E vorba de expoziţia aniversară: „Gheorghe Iacob sau despre geometriile variabile ale câmpiei”, ce va fi vernisată miercuri seara la ora 19.

La împlinirea vârstei de 90 de ani,  Gheorghe  Iacob  (născut la 5 septembrie 1925, Scutelnici-Buzău) are o carieră de aproape 70 de ani, interval în care a participat la majoritatea Bienalelor de Pictură şi Sculptură, a Saloanelor Municipale și la manifestări cu program complex: între 1957 şi 1996 a participat la zece expoziţii în ţară; a expus la Paris (1968, Galeria Lambert – „Six jeunes peintres Roumains”), Haga (1969, Mesdag – „8 artişti români”), Atena (1984, Muzeul Naţional de Artă Contemporană – Expoziţie de pictură) şi Lyon (1990, Expoziţia Municipală) alături de alți artiști români; între 1966 şi 1988 a participat cu lucrări la o serie de expoziții internaționale în Bulgaria, Anglia, Polonia, Italia, Siria, Iran, Cehoslovacia, Germania şi URSS.
Despre prezența sa la expoziția organizată la Galeria Lambert din Paris, în 1968, prestigioasa publicație „L’Arche” afirma: „Din România răsar șase tineri pictori, inegal înzestraţi, dar toți decișisă se despartă de canoanele imbecile ale realismului socialist. Libertatea proaspăt cucerită, rezoluția de a o ilustra și a o apăra vibrează în pânzele lor. Gheorghe Iacob ajunge la o sinteză strălucitoare a geometriei și a culorii. El a știut să păstreze bogatele armonii ale unei tradiții româneşti care s-a rostit în covor și în țesături, în costum și-n icoane pe sticlă, în toate obiectele ieșite dintr-un artizanat ţărănesc care, fără îndoială, e unul dintre cele mai minunate din Europa. Această culoare vibrantă, Iacob, a pus-o în serviciul unui proiect intelectual asemenea aceluia care i-a animat odinioară pe artiștii constructivişti și care se poate rezuma ca un spectacol al lumii ordonat după canoanele geometriei. Însă arce, triunghiuri, linii drepte sau frânte sunt purtate de un suflu care le dă un dinamism straniu. Formele se mișcă sub privire şi caută parcă a se logodi cu fervoarea fauve a culorii care le străbate”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare