Închide

Expoziția fotografică „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic” a fost inaugurată de Ambasada SUA în Piața Universității din București, ajunge și la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 27, 2022 0 179

Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României – Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenția Națională de Presă Agerpres și în colaborare cu Universitatea din Craiova, a deschis miercuri în Piața Universității din București expoziția fotografică itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România, potrivit unui comunicat citat de g4media.ro.

Expoziția de la București este organizată cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Expoziția este prezentă între 26 octombrie și 30 noiembrie în Piața Universității (Statuia Mihai Viteazul) din București. Accesul publicului este gratuit.

„Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic” este un eseu fotografic, tematic, care explorează relațiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român și cel american. Această colecție de interacțiuni între cele două națiuni ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite și România este accesibil tuturor. Este o expoziție care surprinde pe larg interacțiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în anul 1997. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziție creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut și din prezent, și oferă posibilitatea de a experimenta prietenia și colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod.

Expoziția se axează pe tema „Noi, Poporul”/ “We the People” care este faimosul preambul al Constituției Statelor Unite.

Expoziția fotografică a călătorit și va călători în mai multe orașe, pe parcursul unui an, după cum urmează:

Craiova – 17 august, 2022 – 19 septembrie, 2022

Timișoara – 27 septembrie, 2022 – 24 octombrie, 2022

București – 26 octombrie, 2022 – 30 noiembrie, 2022

Sibiu – 8 decembrie, 2022 – 10 ianuarie, 2023

Cluj-Napoca – 11 ianuarie, 2023 – 7 februarie, 2023

Iași – 8 februarie, 2023 – 7 martie, 2023

Constanța – 9 martie, 2023 – 6 aprilie, 2023

Nici un comentariu

Scrie un comentariu