Etnologii clujeni: ”Ignatul”, obiceiul de sacrificare a porcilor, avea la origini o funcție pur ritualică, dar căreia i s-a pierdut semnificația

ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 20, 2024 0 261

”Ignatul”, obiceiul de sacrificare a porcilor, avea la origini o funcție pur ritualică, dar căreia i s-a pierdut semnificația, arată etnologii clujeni.

La sate, în aceste zile din an se făceau ultimele pregătiri în vederea întâmpinării Crăciunului. Curțile erau curățate, casele văruite, iar fiecare membru al familiei avea pregătite haine noi. Tot acum, în zorii zilei de 20 decembrie, era păstrat străvechiul ritual de sacrificare a porcilor, numit Ignatul, obicei întâlnit și-n zilele noastre. La origine, acest obicei avea o funcție pur ritualică, ceremonială, căreia, în timp, i s-a pierdut semnificația, aflăm din volumul ”Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, scris de Maria Bocșe și editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Etnologii de la CJCPCT spun că în vechime sacrificarea porcilor era urmată de pârjolirea lor pe un rug imens, aprins din paie de grâu și de secară. ”Sângele porcului sacrificat nu era aruncat. Și acum, ca în vechime, se prepară un produs numit „sângerete” sau cartaboș, care se servește, în ziua de Crăciun, alături de alte bucate”, arată aceștia. ”Astfel, tăierea porcului la Ignat era o sărbătoare a familiei, tatăl era cel care sacrifica porcul, iar ceilalți membri ai familiei străjuiau focul. Se îndătina ca, după tăierea porcului, să se facă o masă de pomană, ca ofrandă adusă celor plecați”.

Deoarece această zi cade întotdeauna în post, ”gustarea de dulce” era îngăduită doar după noaptea Crăciunului; doar rar, în satul tradițional, oamenii mâncau de dulce la Ignat. ”Nu mâncam atâta carne ca amu’”, își amintește Ana Popa din Podeni, județul Cluj, citată de etnologii instituției. ”După ce tăiem porcu’, slănina și cârnații îi punem la fum. Slănina o lăsam în covată, cu sare, cam o săptămână, și apoi o afumam. Era țânută în pod cam o lună. Din când în când să deschidea ușâța hornului ca să iasă fumu’ în pod, că era mai bună așa, decât la afumătoare. Apoi spălam slănina și o agățam în cămară”.
În imagine, cârnaț’ pus la afumat, în comuna clujeană Negreni /Arhiva CJCPCT Cluj

Nici un comentariu