E oficial: stadionul rămâne al Consiliului Județean Cluj. Firma de administrare intră în procedură de faliment
ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 29, 2016 1 701

Chiar dacă Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca și-au exprimat dorința de a prelua stadionul Cluj Arena în patrimoniul local, administrația județeană a decis o cu totul altă strategie, în ședința publică de ieri. Concret, liderul Consiliului Județean, Alin Tișe, le-a înaintat consilierilor un proiect de hotărâre ce prevede încetarea contractului de asociere în participațiune cu firma Cluj Arena. Întregul plen al consilierilor – PSD, PNL și UDMR – a votat în favoarea acestei inițiative, astfel că începând cu data de 1 noiembrie, 2016, stadionul nu va mai fi administrat de societatea Cluj Arena. Până la această dată, Consiliul Județean s-a angajat că va înființa o nouă structură de administrare – fie o direcție, fie un serviciu – care se va ocupa în mod oficial de gestionarea stadionului. Având în vedere că societatea de administrare Cluj Arena va rămâne fără obiect de activitate, aceasta va intra în procedura de faliment.
De ce nu ajunge stadionul la Primărie?
Societatea Cluj Arena – care a administrat stadionul Consiliului Județen încă din momentul în care acest obiectv a fost recepționat – înregistrează către Primăria clujeană datorii de peste 11 milioane de lei, pentru neplata impozitului pe clădire și pe teren. Costurile imense de impozitare au dus societatea Cluj Arena în incapacitatea de a mai funcționa, motiv pentru care Primăria Cluj Napoca și Consiliul Local și-au exprimat intenția de a prelua stadionul în patrimoniul local. In aces sens, primarul Emil Boc a propus o inițiativă prin care Consiliul Local își exprima acordul de a prelua stadionul de la Consiliului Județean. Zilele trecute, forul local vota în favoarea acestei inițiative. Urma ca și Consiliul Județean să-și exprime acordul pentru transferul arenei în patrimoniul local, însă, atât funcționarii instituției cât și o parte dintre consilierii județeni și-au exprimat neîncrederea privind legalitatea unui astfel de demers. Administrația județeană a cheltuit peste 40 de milioane de euro, din bugetul propriu, pentru construcția stadionului, astfel că o parte dintre funcționari consideră că varianta transferului le-ar putea fi imputată de către Curtea de Conturi. În consecință, Tișe a ales – cel puțin pentru o perioadă – ca stadionul să rămână în custodia Consiliului Județean. În acest sens va înființa un serviciu (sau o direcție), în cadrul insituției pe care o conduce, urmând ca pentru firma de administrare Cluj Arena să demareze procedura falimentului.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O navă de croazieră și un safari inedit, realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere pentru copii, în acest weekend la Iulius Mall Cluj (P)
feb. 19, 2025 0
-
Cunoscutul Zolty din Bogata, clujeanul imobilizat în scaun cu rotile, face campanie de strângere de fonduri și cumpără opt cuptoare cu microunde, le donează spitalului din Turda
feb. 19, 2025 0
” Costurile imense de impozitare ” – tot mediul privat plateste exact acelasi impozit pe proprietate . Mediul priovat cum se descurca ? Rusine !