Închide

E jale în Florești dimineața/Se stă în coloană cu autobuzul zeci de minute ca să se ajungă de pe strada Eroilor pe strada principală/Oamenii cer soluții

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 11, 2025 11 7698

coloane floresti dimineata
Oamenii din Florești s-au declarat exasperați de blocajele din trafic înregistrate dimineața, la doar trei zile de la începerea școlii și îngroziți că, din octombrie, când vor începe și studenții școala, va fi mult mai rău. Deși spun că au pornit cu autobuzul M21 de 6:20 de pe strada Eroilor, nu au mai ajuns la ora 7.00 în Cluj ca anul trecut, într-o zi cu ploaie, ci doar în artera principală de pe strada Eroilor, după 45 de minute.
Același timp l-au petrecut în coloană și alți locuitori din comună, după cum au precizat, pe o distanță mai scurtă, de la Sinsay de pe Cetății până la magazinul Mega de pe aceeași arteră. Alții, s-au declarat mai norocoși: „6:35 urcat în bus, 7:58 principală”. „Am ajuns în 35 de min la grădiță, din care în 18 nu m-am mișcat, la 7:10 am pornit și am ajuns la 7:45.”
Alții au ironizat situația:
„Eu am plecat la 7.15 de acasă și la 7.30  m-am întors. Noroc că a trebuit să mă întorc doar 1 km”/”Eu am ajuns la timp la munc[ și marți și miercuri. Aaa, scuze, am uitat să specific ora la care am pornit din Florești, 4:30!”/”Azi am pornit mai repede de acasă, la 06:30 eram în autobuz și culmea am ajuns mai târziu la muncă după ora 08:00 de pe Eroilor la Vivo, comparativ cu ziua ieri. Mâine pornesc după ora 08:00 să vedem estimativ pe la cât aș ajunge.”/
Pe grupurile de pe rețelele de socializare cei care au stat în trafic de dimineață și au utilizat transportul public caută soluții și ponturi pentru a nu mai repeta experiență și săptămânile următoare.

Ce soluții propun floreștenii care fac naveta spre Cluj-Napoca sau cei care își duc dimineața copii la școală:

-schimbarea unei benzi de trafic general spre Cluj-Napoca în banză de autobuze până la ora 10.00

– utilizarea transportului public doar la ora 6.00 când este liber/După ora 6.00, fiecare minut înseamnă în Florești, pe artere, circa 50 de mașini (spun internauții )

– protest în fața Primăriei Florești până se rezolvă problemele transportului public

– nimeni să nu mai meargă acasă în Florești și să înopteze în Cluj-Napoca dacă dorește să ajungă la serviciu la timp

-toți floreștenii vor ajunge unde doresc la timp dacă toți vor porni de acasă la ora 05.00 dimineața

„Da’ chiar nu se găsește măcar o variantă care să vină în sprijinul oamenilor? Totuși sunt unii acolo puși să gândească astfel de lucruri și, mai mult, când au candidat și-au asumat asta că e posibil să fie și aleși!”, au semnalat floreștenii din trafic.
„Care transport? Âla în care nu ai loc să arunci un ac, azi dimineață la 6.50 în atobuzul M26 la stația Denver, autobuzul nu putea pleca de pe loc deoarece nu se puteau închide ușile. Stația a rămas plină de oameni care nu au avut loc să urce”, au scris alți internauți.
„O soluție care ar mai ajuta ar fi că să nu mai plece toți cu mășinile goale, șofer plus un copil de exemplu. Poate dacă s-ar mai ajuta/ar face cu schimbul vecini, prieteni s-ar mai echilibra lucrurile. Eu conduc zilnic, indiferent că îmi duc ambii copii la școală și încă o prietenă, tocmai că să nu pornim cu 3 mașini. Poate puțină empatie, ajutor reciproc nu ar strica nimănui! Altfel și la 4 de pornim… ajungem după 8 în Cluj.”, au opinat alți participanți din traficul floreștean.
„Sunt persoane care merg pe jos de grijă că nu ajung la job. Azi mergeau 2 adolescenți prin ploaie pe marginea drumului. Pe cel care era în drept cu mine l-am clanxonat și l-am dus până la Vivo. Trebuia să fie la job la 8. Pornit la 6:30 de pe Eroilor. A zis că a prins un bus de la primărie, dar a coborât după prima stație deoarece s-a temut că nu ajunge pe 8. Va încurajez să faceți și voi asta, să îi ajutați pe cei care au nevoie”, au mai scris floreșteni.
În Florești se lucrează la proiectul de lărgire a drumului național DN1, între nodul N și amplasamentul Spitalului Regional de Urgență, pe o distanță de circa 2 kilometri, însă, după cum au declarat oficialii Primăriei Cluj-Napoca, cea care gestionează lucrarea, șantierul este mult întârziat.
Ca soluție pentru aglomerația din trafic, oficialii din Cluj-Napoca arătau că oamenii nu ar mai trebui să circule singuri în mașină dar și că ar trebui să utilizeze transportul public. Mai mult, în zilele când plouă, situația traficului trebuie luată ca atare deoarece toată lumea iese cu mașina personală, chiar dacă în mod normal utilizează transportul public.
Alte variante, deoacamdată nu s-au anunțat.
colaone masini flroesti

Foto: Actual de Cluj/coalenele de mașini din Florești, nemișcate, minute în șir – 11 septembrie

 

11 comentarii

  1. SE CACA PITICUL BOC PE TOTI OAMENII IN LOC DE CENTURI PRIN FAGET SI PE LA CORA PE MALUL SOMESULUI NUMAI GARGARA SI HOTIE IMPREUNA CU INAPOIATUL DE PIUARIU

  2. Solutia e simpla: daca stati in Floresti, gasiti-va job-uri in Floresti nu langa aeroport si duce-ti copiii la scoli/gradinite in Floresti nu in centrul Clujului.

    • Salut Rareș, jobul meu e la București si geografică vorbind e complicat sa ajung la aeroport pe alte rute decât prin Cluj. Iar persoanele care lucrează in Cluj si sunt in trafic, impozitele si taxele lor din salariu, merg la bugetul Clujului. Deci in aceeași măsură e datoria administrației Cluj-Napoca cât si a celei din Florești sa asigure bunăstare cetățenilor. Zi frumoasă

  3. Piticul Boc ar tribui sa fie luat pe sus, sa vada cum ne chinuim sa circulam pe strada Donath spre Floresti unde ne riscam viata zilnic noi si copii nostri. Sper ca celalalt pitic sa vina la festivalul pe care ni l daruieste batandu si joc de banii nostri sa l urechem putin pt ceea ce nu face in Floresti.

  4. Daca avem printre noi și oameni care au aceea mentalitate de a spune sa ne angajam în Floresti și sa ducem copii tot în aceasta comuna la scoli este logic ca nu vom evolua mental niciodata rezolvarea problemelor într-o comunitate de oameni nu se poate face prin ura fata de semenii nostri sunt convins ca problemele se pot rezolva pe cale pașnică și cu intelegere sunt multe lucruri de făcut pe acest tronson de drum dar toate se fac prin înțelegerea noastră facă de acei oameni care execut lucrările a fi mai bun nu înseamnă să saluți și sa dai dovada de bun simt și intelegere către fiecare cetățean care ca și tine și el muncește într-un loc cu program acordați respect semenilor și circulația va fi mai degajata dar dacă fiecare din voi vreți sa ajungeți ca la un fel de concurs care mai de care înaintea altuia atunci va fi o competiție între voi permanenta cu respect las aici mesajul către semenii mei .Stiu ca voi primii multe înjurături și vorbe grele dar asa suntem noi oamenii sa fim mai presus unul fata de celalat .

  5. O varianta Florești -Baciu,o variantă pe malul Someșului , o variantă de pe Valea Gârbăului spre Sf Ion, + o legătură Cluj Napoca la autostradă (nu pe la Tureni sau pe la Topa Mică).Dragi Florești și Clujeni, cât și când ar rezolva metroul situația actuală și cât variantele propuse?

  6. Mai oameni buni, voi nu intelegeti ca nu se vrea rezolvarea problemelor. Cu cat mai multe necazuri au pe cap muritorii de rand cu atat mai usor sunt de controlat si manipulat. Daca sunt tinuti 4 ore pe zi in trafic nu mai au timp de alte revendicari sau proteste.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate