Închide

„După două luni a descoperit apa caldă sau cineva i-a arătat că e caldă”. Tișe sare la gâtul lui Vușcan

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 14, 2017 0 782

Prefectul Gheorghe Vușcan i-a stricat planul liderului Consiliului Județean, de a-l demite pe Daniel Tămaș din fruntea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). În calitatea sa de președinte al Consiliului Județean, Alin Tișe a dispus evaluarea lui Tămaș în cadrul unei comisii de disciplină. Tămaș a obținut nota 2, iar apoi plenul Consiliului Județean a Hotărâr ca el să fie demis. După două luni de la pronunțarea Hotărârii de demitere, prefectul Vușcan a decis s-o atace în Contencios Administrativ. Așadar, actul privind demiterea lui Tămaș e suspendat în momentul de față.

Tișe insinuează că intervenția lui Vușcan e una strict politică. Reamintim că Vușcan este parte din PSD Cluj, la fel cum parte din PSD este și directorul DGASPC, Daniel Tămaș. Prefectura nu avea niciun argument care să justifice atacarea Hotărârii Consiliului Județean, motiv pentru care nici n-a întreprins vreun demers până în prezent, crede Tișe: „După două luni de chinuri, au găsit ce să invoce, cum că evaluarea lui Tămaș nu ar fi respectat procedura, că nu s-a făcut în termen de 15 zile de la predarea mandatului de către fostul președinte al Consiliului Județean, Marius Mânzat. Dar legea nu spune că rezultatele evaluării ar fi nule, chiar dacă evaluarea s-a făcut după 15 zile, atâta timp cât angajatorul și angajatul sunt la același loc de muncă (Marius Mânzat este în prezent vicepreședinte al Consiliului Județean – n.red). Legea nu spune că evaluarea facută dupa 15 zile este ilegală, din contră, ea trebuie facută tocmai pentru a avea o situație clară pentru următorul an. De altfel, aproape toți angajații din instituțiile subordonate sunt evaluați după trecerea celor 15 zile, pentru că fizic, și practic, nu ai cum să-i evaluezi pe toți în 15 zile”, a comentat Tișe.

„Mă face să zâmbesc…”

Liderul Consiliului Județean arată că nu e deloc impresionat de mișcarea prefectului Vușcan: „Cred că mă confundă domnul prefect cu alte persoane neavizate. Mă face să zâmbesc, dupa 10 ani de administrație publică. Vine după două luni să pretindă că a descoperit apa caldă, sau i-a aratat cineva că e calda. Dar îi promit că o să aibă ceva surprize. Oricum, nu mă miră. Vorba proverbului: Lupul își schimbă părul dar năravul ba”, a comentat Tișe. Consiliul Județean nu are cum să schimbe rezultatele unei evaluări, prin urmare, Tămaș va rămne director cu nota 2. Tișe a precizat că insitituția se va lupta cu Prefectura în această speță, iar dacă va fi cazul, o nouă evaluare a activității lui Tămaș va releva aceleași rezultate care vor conduce tot la demitere.

Prefectul nu a putut fi contactat, în schimb, directorul DGASPC se arată încrezător că-i poare ține piept lui Tișe. „E complet nelegală decizia domnului Tișe. Eu nu mai comentez ce declară el. Oricum, în paralel cu procesul Prefecturii am și eu avocații mei și mă voi judeca în continuare cu Consiliul Județean. Lucrurile nu rămân așa”, a subliniat Daniel Tămaș. El s-a întors deja la muncă, în funcția de director, susținând că în tot timpul cât a lipsit, în DGASPC nu s-ar fi lucrat nimic. „Am găsit un dezastru. Nu vă pot spune. Nimeni n-a mai lucrat nimic aici. Avem probleme și cu personalul. Din 3 psihologi pentru evaluarea adulților am rămas doar cu unul, iar acum oamenii stau la cozi. Nu s-au mai deplasat  echipe în teren, nu s-a făcut nimic, chiar avem mult de lucru”, a spus Tămaș.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.