Închide

După 15 ianuarie începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua, va fi făcută publică lista bolilor cronice incluse

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - ian. 11, 2021 0 273

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că autorităţile şi-au propus o accelerare a campaniei de vaccinare, având în vedere că aceasta a debutat înaintea termenului estimat în luna decembrie, transmite News.ro. Gheorghiţă anunţă că după 15 ianuarie se intră în etapa a doua a vaccinării, iar săptămâna viitoare va fi făcută publică lista cu bolile cronice care se pretează vaccinării.

Gheorghiță a spus la Antena 3 că până pe data 15 ianuarie va fi dezvoltată a doua parte a modulului de programare care este destinat tuturor persoanelor din etapa a doua de vaccinare, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani şi cele cu boli cronice.

Oficialul a mai spus că astăzi va fi făcută publică lista pentru persoanele cu boli cronice care vor intra în etapa a doua a vaccinării, decizia cu privire la acestea fiind luată în baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. (Foto: Comisia Europeană)

Citește tot articolul pe News.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare