De asemenea, rămâne închis traficul pe DN 17, pe sectorul de drum Suceava – Păltinoasa, şi s-a dispus, începând cu ora 02:00, închiderea circulaţiei şi pe DJ 209C şi DJ 209D.

CFR Călători a anulat, joi, 6 aprilie, cele două perechi de trenuri Regio care circulau pe relaţia Paşcani – Târgu Neamţ, din cauza condiţiilor meteorologice, informează CFR SA.

Totodată, trenul IRN 401, care circulă în relaţia Ungheni – Bucureşti Nord, are o întârziere estimată la destinaţie de 360 de minute.

„Menţionăm faptul că trenul a intrat cu o întârziere de 20 de minute în România, iar controlul vamal a durat peste 4,5 ore”, se arată într-un comunicat al CFR SA.

Potrivit operatorului feroviar naţional, pe relaţia Paşcani – Timişeşti – Târgu Neamţ se intervine cu plugul pentru deszăpezire, din cauza formării sulurilor de zăpadă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o avertizare Cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă valabilă până la ora 10:00 în localităţi din patru judeţe din Moldova.

Zeci de copii şi adulţi, care au fost surprinşi de viscol în timp ce se deplasau cu maşinile, au fost cazaţi, în noaptea de miercuri spre joi (5-6 aprilie), în internate şcolare din municipiul Roman, a declarat prefectul judeţului Neamţ, Vasile-Adrian Niţă, citat de Agerpres.

„În cursul acestei nopţi, au fost cazate persoane pe raza municipiului Roman deoarece condiţiile meteo şi de trafic nu au permis continuarea deplasării către localităţile de destinaţie”, a precizat prefectul de Neamţ.

Astfel, 35 de copii dintr-un autocar au fost cazaţi la internatul Colegiului „Danubiana”, iar 37 dintr-un alt autocar au fost duşi la internatele Colegiului „Petru Poni” şi Colegiului „Danubiana”.

Totodată, 33 de copii şi 3 adulţi au înnoptat la căminul Garnizoanei Roman, iar 9 adulţi şi un copil, la căminul Colegiului Tehnic „Miron Costin”.

Începând cu ora 04,00, jumătatea estică a judeţului Neamţ, ce include şi municipiul Roman, este sub avertizare Cod roşu de ninsori şi viscol.

Au fost închise circulaţiei rutiere DN 15B Târgu-Neamţ – Cristeşti, DN 15C Târgu-Neamţ – Târzia – limita cu judeţul Iaşi, DN 15D Roman – Crăieşti – limita cu judeţul Vaslui, DN 15D Piatra-Neamţ – Roman şi DN 2 Secuienii Noi – limita cu judeţul Bacău.

Toate cursurile şcolare au fost suspendate joi.

sursă foto: www.newsbucovina.ro