Închide

Drum de Legătură Timișoara -Autostrada A 1 : CNSC a admis contestația ARL Cluj (Strabag)/Contractul intră în reevaluare

Economie by Actual de Cluj - apr. 02, 2024 0 141

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a admis ieri contestația ARL Cluj (Strabag) la contractul pentru Drumul de Legătură Timișoara-Autostrada A 1, conform datelor pe care le-a consultat Economedia. Decizia de admitere a fost în totalitate, nu parțială, prin urmare contractul intră în etapa de reevaluare. Rămâne de văzut dacă Direcția Regională de Poduri Timișoara va modifica punctajul sau va descalifica Asocierea Drumuri Poduri Banat, desemnată câștigătoare pe 9 februarie 2024, arată economedia.ro.

Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj (Strabag) a contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor experiența similară declarată de către Asocierea Drumuri și Poduri Banat (Lider) -Obras (Spania)-OPR Asfalt pe care CNAIR a declarat-o câștigătoare a contractului pentru finalizarea lucrărilor la Drumul de Legătură Timișoara-Autostrada A 1. La licitația pentru finalizarea lucrărilor la Drumul de Legătură Timișoara-A1 (contractul reziliat în 2023 cu Todini) au depus oferte Asocierea Drumuri și Poduri Banat -Obras (Spania)-OPR Asfalt cu lider constructorul din Timișoara Drumuri și Poduri Banat respectiv ofertant unic ARL Cluj (Strabag).

În contestația trimisă la CNSC pe 19 februarie, ARL Cluj susține că, în perioada 2008-2019, spaniolii de la Obras au avut o cotă succesivă de 30 %, 40 % și apoi 80 % din proiectul Autostrăzii A 32 Linares-Albacete/Coridor Cordoba-Valencia în urma cesiunilor succesive. Mai mult, ARL -Strabag invocă o decizie a Curții de Apel București (CAB) din 2022 pentru lotul Chețani-Câmpia Turzii deschis de Strabag-Geiger în 2023 pe Autostrada Transilvania care certifică argumentele privind neîndeplinirea criteriilor de calificare – experiență similară, potrivit documentelor pe care le-a consultat Economedia. Drumuri și Poduri Banat a raportat 24 de angajați în 2022, iar OPR Asfalt, un alt constructor din Timișoara 13 angajați, conform termene.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu