Închide

Doză de supra-rapel propusă în Marea Britanie pentru persoanele vulnerabile

ActualitateAdministrațieSănătate by Actual de Cluj - mart. 20, 2022 0 153

O a patra doză de vaccin anti-COVID-19 va fi propusă de luni unui grup de aproape 5 milioane de persoane în Marea Britanie, a anunţat duminică Serviciul Naţional de Sănătate( NHS), relatează Agenția EFE, citată de agerpres.ro.

Doza a patra de vaccin va fi destinată persoanelor de 75 ani şi peste această vârstă şi persoanelor peste 12 ani care au probleme de imunitate.

În total, aproximativ 5 milioane de persoane ar trebui să primească vaccinul, dintre care 600.000 vor fi chemate să-şi facă programare în cursul săptămânii viitoare pentru a face vaccinul.

„Ca urmare a succesului masiv a campaniei de vaccinare până în prezent, propunem celor de peste 75 de ani şi persoanelor celor mai vulnerabile o doză de supra-rapel în această primăvară pentru a-şi completa protecţia împotriva acestui virus”, a anunţat ministrul sănătăţii, Sajid Javid, într-un comunicat, citat de EFE.

În Marea Britanie, fiecare dintre cele patru naţiuni integrante (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord) îşi decid propria politică în materie de sănătate.

În Anglia, adulţii eligibili pentru cea de-a patra doză vor fi vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna, în timp ce adolescenţii cu vârsta de 12 – 18 ani vor primi doar vaccinul de la Pfizer.

Marea Britanie a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus, înregistrând peste 163.000 de decese.

Numărul persoanelor contagiate cu COVD-19 a crescut în ultimele săptămâni, cu niveluri record în Scoţia unde o persoană din 14 a fost detectată pozitiv în săptămână dintre 7 şi 14 martie, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS).

În Anglia, ONS estimează că aproximativ o persoană din 20 a fost infectată cu noul coronavirus în aceeaşi perioadă, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Nivelurile ridicate de infectare sunt provocate de răspândirea rapidă a sub-variantei BA.2 a Omicron.

sursp foto: Unicef.org Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare