Dosarul secret nr. 1795: cum a organizat Securitatea clujeană o structură proprie de dezinformare și influență
ActualitateIstorie by Mihai Prodan - apr. 10, 2026 0 87
Printre dosarele păstrate în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se numără unul cu titlul sec și birocratic: „Activități de dezinformare și influență”, dosarul de problemă nr. 1795, deschis oficial la Inspectoratul Județean Cluj al Ministerului de Interne în februarie 1988. Ceea ce conține e mai puțin sec: un tablou detaliat al modului în care Securitatea română, prin Serviciul Independent „D” din București, construia și coordona la nivel național o mașinărie de manipulare, falsificare de documente și influențare a guvernelor și presei străine.
Dosarul a luat naștere în urma unui ordin venit direct de la Departamentul Securității Statului, semnat în octombrie 1987 și expediat în 23 de exemplare inspectoratelor județene din toată țara. Ordinul era explicit: fiecare inspectorat județean trebuia să-și desemneze un locțiitor care să se ocupe nemijlocit de organizarea activităților de dezinformare și influență pe plan local, în cooperare cu Serviciul „D” de la centru. La Cluj, raportul de aprobare a deschiderii dosarului a fost semnat de colonelul Vul… Filitas, șeful Serviciului III, și de maiorul Tohotan Vasile, ofițer specialist.
Documentul-cheie al dosarului este un „Scurt istoric al evoluției activității de dezinformare” în 19 pagini, întocmit de Serviciul „D” și trimis inspectoratelor cu instrucțiunea de a fi completat cu cazurile proprii. Textul, elaborat cu un seriozitate academică aparentă, trasează istoria dezinformării de la Imperiul Bizantin până în 1987. Împăratul Alexie I Comnen este citat ca pionier al metodei: pentru a-și slăbi adversarii din tabăra cruciaților înaintea bătăliei, a trimis scrisori false unor ofițeri din armata inamică, lăsând să pară că aceștia îi scriseseră mai întâi. Decebal, domnitorii medievali români și serviciul de spionaj englez din al doilea război mondial sunt invocați în același registru elogios — toți, exemple de bună practică a inducerii în eroare.
Exemplul detaliat cu cel mai mult orgoliu în document rămâne cel al debarcării din Normandia. Serviciul englez, știind că germanii îi capturaseră un telegrafist parașutat, l-au lăsat pe acesta să transmită mesaje false sub supravegherea inamicului, injectând dezinformări despre mișcările trupelor aliate. Dar englezii prevăzuseră situația: stabiliseră dinainte un cod de confirmare a libertății, câteva semnale morse fără legătură cu textul, bătute la fiecare sfert de oră. Nevenind acele semnale, au știut că omul e capturat și au folosit canalul pentru a dezinforma ei la rândul lor. Autorii documentului de la București îl prezintă ca model metodologic.
O parte substanțială a documentului descrie operațiunile reale ale Serviciului „D” — anonimizate cu grijă, dar suficient de detaliate pentru a fi recunoscute ca practici sistematice. Într-un caz descris, un diplomat străin acreditat la București era convins că recrutase un cetățean român ca informator. În realitate, cetățeanul era sursă a organelor române, iar „informațiile” pe care le transmitea diplomatului erau versiuni elaborate de Serviciul „D” în funcție de interesele României față de statul respectiv. Jocul continua chiar și la plecarea diplomatului din post: acesta prelua „sursa” succesorului său, perpetuând dezinformarea.
Într-un alt caz, o mare întreprindere de comerț exterior din România primise de la o firmă americană o scrisoare cu afirmații critice la adresa politicii naționale române. Serviciul „D” a analizat scrisoarea, a concluzionat că era un fals fabricat de ”cercuri iredentiste maghiare din SUA” și a elaborat un răspuns care i-a determinat pe americani să comunice oficial că nu erau implicați în redactarea ei. Falsul a fost apoi adus la cunoștința unor personalități politice și economice americane și popularizat în presa emigrației române.
O operațiune distinctă viza contracararea acuzațiilor la adresa politicii naționale a României aduse de un deputat dintr-o țară nordică într-un for reprezentativ al Europei Occidentale. Serviciul „D” a organizat trimiterea unei scrisori de protest semnate de o autoritate a vieții spirituale din România, fapt care a determinat renunțarea la dezbaterile prevăzute. Concomitent, au fost alertați oameni politici occidentali cărora li s-au prezentat argumente despre drepturile naționalităților conlocuitoare din RSR.
Documentul este și o recunoaștere implicită a faptului că Securitatea considera dezinformarea nu o practică excepțională, ci o componentă permanentă și legitimă a apărării statului. Dosarul de problemă nr. 1795 urma să strângă cronologic toate acțiunile de acest tip desfășurate de Inspectoratul Cluj, inclusiv documentele contrafăcute, versiunile plasate în exterior, reacțiile înregistrate și evaluările eficienței măsurilor. Era, pe scurt, un registru de bune practici al minciunii de stat.
Că această arhitectură a manipulării a funcționat la Cluj, ca și în rest, nu e o surpriză. Surpriza, pentru cine răsfoiește azi aceste pagini la CNSAS, este cât de natural și de nestingherit și-o asumau autorii ei.
