Dosarul de corupție al lui Cătălin Hideg a fost strămutat la Curtea de Apel Cluj. El e denunțătorul lui Florian Coldea
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 08, 2024 0 82
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi, 7 noiembrie, strămutarea la Curtea de Apel Cluj, condusă de Dana Gârbovan, a dosarului de corupție în care afaceristul Cătălin Hideg e acuzat de Parchetul European de fraudă cu fonduri europene, potrivit portalului instanței, arată g4media.ro.
Cătălin Hideg e denunțătorul lui Florian Coldea, fostul șef operativ al SRI, în dosarul DNA instrumentat de Mihaiela Iorga Moraru. El susține Florian Coldea și Dumitru Dumbravă (ex-SRI) i-ar fi cerut 600.000 de euro plus TVA pentru ”optimizarea” dosarului său de corupție aflat în instanță. Coldea și Dumbravă au respins acuzațiile.
Hideg e patron al companiei Sanimed International. El a fost condamnat în primă instanță la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro, primul caz investigat în România de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi.