Închide

Doi consilieri locali din judeţul Cluj, găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate

Actualitate by Luminiţa Silea - sept. 12, 2018 0 304

Doi consilieri locali din judeţul Cluj au fost găsiţi în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Este vorba depre Andrei Octavian Ciobanu, consilier local în Câmpia Turzii şi Traian Matiş, fost consilier local în comuna Rîşca.

Despre Ciobanu, ANI spune că: „Începând cu data de 22 iunie 2016 deține simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003”, se artă într-un comunicat remis de ANI.

Traian Matiş, fost consilier local în comuna clujeană Rîșca, „în perioada 3 august 2016 – 30 mai 2017 a deținut simultan cu funcţia de consilier local şi pe cea de consilier al primarului, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Rîșca, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea 161/2003Ţ”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare