Închide

Din orașul „tolerant” Cluj-Napoca. Primăria, penalizată pentru criterii discriminatorii de atribuire a locuințelor sociale

Social by Actual de Cluj - apr. 04, 2018 0 673

 

Criteriile de atribuire de locuințe sociale în Cluj-Napoca sunt discriminatorii, a reiterat Curtea de Apel la începutul acestei luni. Instanțele de judecată au decis în două rânduri că hotărârea de Consiliu care reglementează criteriile de atribuire a locuințelor sociale în Cluj-Napoca este discriminatoare și ilegală. Criteriile de atribuire a locuințelor sociale din orașul Cluj contravin atât prevederilor Legii pentru prevenirea și combaterea discriminării, cât și Legii locuinței, precizează reprezentanții fundației Desire, care a început „lupta” cu primăria.

„Criteriile de acordare de locuințe sociale în Cluj-Napoca au caracter discriminator, deoarece elimină solicitanții aparținând unor categorii sociale marginalizate, neoferind punctaj pentru bolile cronice sau pentru condițiile de locuire precare în locuințe neconvenționale sau celor care, datorită condițiilor economice, nu au avut șansa de a face studii universitare”, a hotărât CNCD În urma petiției depuse de către Fundația Desire în septembrie 2017. Primăria Municipiului Cluj-Napoca a contestat hotărârea la Curtea de Apel Cluj. În 3 aprilie 2018 Curtea de Apel a reiterat: criteriile de atribuire de locuințe sociale sunt discriminatorii. Rămâne valabilă decizia CNCD, amenda dată Instituției Primarului, precum și recomandarea CNCD de a iniția modificarea hotărârii discriminatorii a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, HCL 434/2015.

Pe urma acțiunii împotriva Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, înaintată Tribunalului Cluj/ Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal de către Fundația Desire și 88 de persoane, în 28 martie 2018 Tribunalul Cluj a luat Hotărârea 951/2018. Printre altele, acesta anulează HCL 434/2015 pentru că: „criteriile de acordare a locuințelor sociale definite în HCL 434/2015 duc la excluderea persoanelor marginalizate de la obținerea unei locuințe sociale (față de care, conform Legii nr. 112/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, Consiliile Locale au obligația de a asigura o locuință adecvată) și totodată încalcă flagrant dispozițiile Legii nr. 114/1996 privind locuințele”.

Primăria și Consiliul Local au dreptul să depună recurs la ambele hotărâri. „Mișcarea Căși Sociale ACUM! și Fundația Desire așteaptă din partea lor intrarea în legalitate și modificarea de urgență a criteriilor de atribuire de locuințe sociale. Susținem în continuare că pentru a putea răspunde cu adevărat la nevoia de locuințe adecvate și accesibile a persoanelor cu venituri reduse care locuiesc în condiții inadecvate, administrația publică locală trebuie să elaboreze și implementeze acum un plan corespunzător de dezvoltare a fondului de locuințe sociale publice în orașul Cluj”, transmit reprezentanții societății civile.

Petiția Fundației Desire către CNCD privind caracterul discriminator, precum și acțiunea în instanță privind caracterul illegal al criteriilor de alocare de locuințe sociale în Cluj-Napoca sunt rezultatul unei colaborări în cadrul campaniei Căși sociale ACUM!, între locuitorii de pe str. Cantonului și str. Stephenson, sociologii și activiștii de la Fundația Desire și avocata Paula Petean.

 

Sursa foto: Casi sociale Acum

Nici un comentariu

Scrie un comentariu