Închide

Din grădinile de lângă Cluj, în birourile corporatiştilor: s-a lansat „food hub”-ul care livrează cutii cu hrană de la producători

Economie by Kristina Reştea - iul. 06, 2018 0 821

Clujenii au început să își comande acasă ori la birou cutii cu hrană produsă în grădini şi ferme din apropierea orașului. O rețea locală a adunat 20 de producători locali și a ajuns, la trei luni de când operează, să facă peste 30 de livrări pe săptămână.

Nou lansatul proiect, botezat Nod Verde este, de fapt, o platformă care intermediază cumpărăturile de la fermieri şi producători locali către „orăşeni” (dar nu numai). Proiectul a fost dezvoltat de Civitas cu sprijinul Fundației Româno-Americane. „Acum un an, Fundația Civitas și Fundația Româno-Americană au făcut o vizită în SUA pentru a vedea cum funcţionează astfel de proiecte, fiindcă erau deschiși să finanțeze așa ceva”, povestește managerul de proiect, Marius Cobârzan, despre începuturile Nodului Verde. De la această vizită, lucrurile s-au pus în mișcare – s-au scris proiecte, s-au adunat oameni – şi, la Cluj, sistemul funcționează de trei luni; joi seara, proiectul s-a lansat oficial, cu tot cu site. Proiectul a demarat cu sprijinul Fundației, dar ar trebui, ca într-un termen, să ajungă să se autosusțină.

„Avem deja un sistem de livrări, începem să livrăm în zona de corporate, începem să ne axăm pe zona de corporate și HoReCa. De trei luni avem livrări la domiciliu. Avem o bază de 400 de clienți din Cluj, Florești, Baciu, din împrejurimi. Avem cam 30-40 de livrări pe săptămână, iar valoarea medie a comenzii e de 100 de lei. E un început foarte bun pentru noi și știm că se poate mult mai mult. Ceea ce vrem să facem este să realizăm conexiuni între mici producători locali din zona Transilvaniei și consumatori din Cluj-Napoca”, spune Cobârzan. Nod Verde are parteneriate cu 20 de producători, în special din zona judeţului Cluj, la care se adaugă şi ferme şi grădini din Sălaj sau Mureș.

Şi totuşi… de ce şi-ar comanda lumea produse acasă, în loc să şi le cumpere din piaţă ori din magazine? „Noi am venit cu o alternativă la piață şi la sistemele care funcționeză deja. La un cost corect, stabilit împreună cu producătorul, căruia îi respectăm munca. Diversitatea e un avantaj: am adunat 68 de produse în 3 luni”, spune Cobârzan. Chiar dacă a pornit cu sprijin, Nod Verde va trebui să producă, ca orice altă afacere: e un s.r.l, cu angajaţi, cheltuieli şi venituri. „Este o marjă pe care o avem la fiecare produs, pentru costul cu salarii, chirii, transport. Munca noastră e full time”, precizează managerul de proiect.

„Promovăm lanțul scurt: adică vrem ca hrana să ajungă de la producător direct la consumator. Era nevoie de un astfel de proiect, pentru că nu există un spațiu agregator pentru produsele locale, cu diversitate mare, la care să poată apela chiar şi restaurante sau poate chiar supermarketuri”, spune Cobârzan. Ca să vă faceţi o idee despre „magazinul” cu reţea de producători, să dăm şi câteva exemple de preţuri: găsiţi aici vinete la 8 lei, cartofi roşii la 3,5 lei, castraveţi 3 lei, afine la 15 lei (500 gr), miere polifloră cu 9 lei (250 gr). Puteţi achiziţiona, însă, şi pâine, brânzeturi, siropuri, dulceţuri sau chiar bere.

Cine sunt primii clienţi? „Oameni ocupați, familii cu copii mici ce caută hrană sănătoasă, mame care nu au timp să facă astfel de cumpărături, IT-iști care comandă din apartamentul unde au birou. Sau sunt unii care încearcă pur și simplu, atraşi de concept”, spune Cobârzan.

Am vrut să aflăm şi ce înseamnă, până la urmă, „hrană sănătoasă”. „Hrană necrescută intensiv.  Noi facem vizite la ferme, vedem cum lucrează. Colaboratorii noştri trebuie să aibă certificat de producător sau să fie persoane autorizate, dacă este vorba despre un produs procesat, trebuie să existe autorizaţie DSVSA pentru comerț, toate aceste aspecte sunt verificate”, menţionează Cobârzan, care precizează că urmează să se introducă şi criterii cu privire la tipul de substanţe care se pot folosi în grădinărit pentru a păstra eticheta de „hrană sănătoasă”.

Planul pentru Cluj? „În următorii 20 de ani, 80% din populaţia Clujului o să audă și o să consume Nod Verde”, menţionează project managerul.

Şi se pare că lumea începe să prindă gustul produselor tradiţionale. „Mi se pare puţin trist că trebuie să fie un super talent al bucătăraului pentru a găti cu lucruri de bază, normale, cu gust, să fiu printre puţini care fac asta; mulţi apelează foarte uşor la calea cea mai rapidă, la supermarketuri, maşina frigorifică. E o problemă; trebuie să ieşi puţin din zona de confort dacă eşti bucătar şi vrei să lucrezi cu mici producători; poate nu dai un telefon şi primeşti repede o factură, dai 100 de telefoane, mergi la curier, unii trimit cu autobuzul, cu trenul; îţi complici, aparent, existenţa gastronomică şi economică. Dar lumea înţelege tot mai mult ce primeşte în farfurie şi ai un feedback pozitiv, găseşti câţiva oameni care înţeleg că ai folosit un produs bun, care sesizează că folosieşti o anumită pâine”, spune chef Horia Şimon.

Reţea naţională de hub-uri

 Prin proiectul FoodHub în următorii ani se vor înființa cinci centre regionale de colectare a alimentelor, câte unul în fiecare regiune din țară. Reţeaua de FoodHub-uri ar urma  să ușureze accesul la piață al producătorilor. Organizațiile responsabile de înființarea unor astfel de food-hub-uri sunt Open Fields (zona Vatra Dornei), Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (Iași), Civitas (Cluj, Odorheiu Secuiesc), World Vision România (Ialomița, Vâlcea, Dolj, Vaslui).

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare