Închide

Din Clujul imobiliar: apartament cu 2 camere scos la vânzare cu 275.000 de euro! E situat la etajul unei construcții care datează din 1932

Actualitate by Catalin Suciu - oct. 07, 2018 0 716

Specialiștii în economie susțin că piața imobiliară din Cluj va înregistra o scădere în perioada următoare. Culmea, tot crește de ani de zile.

O agenție a postat recent un anunț care te invită să locuiești într-un apartament de vis. Are 2 camere, 90 de metri pătrați și ai cotă parte din pod, cotă parte dintr-o curte. În plus, e liniște în zonă. Imobilul e situat în cartierul Grigorescu într-o clădire construită în anul 1932!

Potrivit agenției, asta înseamnă un mare plus și-ar putea cântări decisiv dacă te gândești să-ți iei o locuință în Cluj-Napoca. ”Clădirea construită în perioada interbelică, cea mai valoroasă perioadă din istoria României din punct de vedere arhitectural, este tip a stilului timpurilor respective. Se pot observa liniile elegante și soluțiile interesante adoptate de arhitecți, construcția solidă și bine proporționată, interioarele înalte și spatiisp generoase, zonele de zi bine vitrate, balcoanele sș casa scării cu detalii de Art Deco.”

Preț: 275.000 de euro

”Clădirea are regim de înăltime S+P+E și este compusă din 2 apartamente, unul la parter iar al doilea la etajul vilei, acesta reprezentând oferta noastră. Apartamentul de la etaj are 90 mp utili și se compune din 2 camere înalte și spațioase, 1 antreu, 1 bucătărie, 1 cămara de alimente, 1 baie, cota parte din pod, 2 boxe la subsol, cotă parte din părțile indivize comune și detine cota de 42% din terenul de 755 mp aferent proprietății.
Oferta se adresează celor care își doresc o locuință deosebită într-o zonă consacrată de case, cu trafic redus și multă verdeață. Prin locația deosebită, calitatea și valoarea construcției, oferta se numără printre ofertele de top din piața imobiliară clujeană!”, se arată în anunțul agenției. 

Persoana care vinde 2 camere cu 275.000 de euro mai are, însă, până să ajungă în topul anunțurilor cu vânzări de apartamente. Tot recent, o persoană a scos la vânzare un apartament cu 3 camere, de 92 de metri pătrați, cu 460.000 de euro, în zona Între Lacuri.

Din Clujul imobiliar: apartament cu 3 camere scos la vânzare cu 460.000 de euro. Un imobil similar e mult mai ieftin pe Riviera Franceză, la Cannes

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare