Închide

Dezvoltatorul clujean Dan Pitic a propus 150 de apartamente pe fosta platformă Brantner de pe strada Bobâlnei din Cluj. Comisia de Urbanism a Primăriei cere refacerea proiectului: mai puține etaje și beneficii clare pentru comunitate

AdministrațieTop NewsUrbanism by Simona Mureșean - sept. 17, 2026 1 35

proiect bobalnei cluj alida visan

Proiectul imobiliar pregătit de dezvoltatorul Dan Pitic pe fosta platformă Brantner de pe strada Bobâlnei din Cluj a primit aviz negativ în Comisia de urbanism a municipiului Cluj-Napoca. Proiectul a avut ca vârf de lance pe Alisa Vișan, soția consilierului local PNL Ovidiu Vișan și acesta dezvoltator imobiliar, însă acesta nu a reuști să convingă comisia de urbanism.

Proiectul imobiliar propune transformarea fostei platforme Brantner într-o zonă cu funcțiuni mixte, cu locuire, comerț și servicii.Prin Planul Urbanistic Zonal (PUZ), biroul Endorfina Concept al arhitectei Alida Vișan a propus pe strada Bobâlnei nr. 62-64 pe un teren de peste 5300 de metri pătrați construirea unui imbil cu funcțiuni mixte, cu spații comerciale și de servicii la nivelurile inferioare și locuințe la etajele superioare. Regimul de înălțime propus este 2S+P+M+9E+Eth, respectiv două niveluri de subsol, parter, mezanin, nouă etaje și un etaj tehnic. Proiectul prevede 150 de unități locative și o suprafață de 1.005 mp destinată comerțului. Pentru întregul proiect sunt prevăzute 209 locuri de parcare, atât supraterane, cât și subterane. Documentația mai prevede rezervarea unei suprafețe pentru lărgirea străzii Bobâlnei și realizarea unei noi legături rutiere între străzile Bobâlnei și Câmpina. Sunt prevăzute, de asemenea, accese auto, velo și pietonale și amenajarea de spații verzi. Beneficiarul proiectului este SCALA ȘAPTE SRL, companie din grupul dezvoltatorului clujean Dan Pitic.

Proiectul a fost analizat miercuri, 16 septembrie, în Comisia de urbanism. Una dintre principalele probleme ridicate de reprezentanții municipalității a fost regimul de înălțime propus. Clădirea din prima etapă ajunge la nouă etaje, în condițiile în care în documentația urbanistică zona este descrisă ca având în jurul amplasamentului și construcții cu regimuri de înălțime mai reduse.

Arhitectul-șef al municipiului, Daniel Pop, a cerut reconfigurarea proiectului și a atras atenția că documentația trebuie privită în contextul întregii dezvoltări a fostei platforme. Viceprimarul Dan Tarcea a indicat, între problemele proiectului, modul de amenajare a curții, parcările, accesul pentru autospecialele de pompieri, fațada către strada Bobâlnei și regimul de înălțime mult prea mare.

Pe lângă reducerea sau regândirea volumului construit, municipalitatea solicită o imagine de ansamblu asupra întregului proiect prin alaborarea unui Masterplan, obligatoriu prin PUG Cluj. În planșele prezentate apar și alte clădiri care ar urma să fie dezvoltate ulterior, cu regimuri de înălțime de până la 9 și 11 etaje. Din acest motiv, arhitectul-șef a cerut realizarea unui masterplan care să prezinte coerent toate etapele dezvoltării. Totodată, trebuie pregătit un contract de restructurare, prin care să fie stabilite obligațiile dezvoltatorului și ceea ce revine orașului în urma transformării fostei platforme Brantner.

Municipalitatea a cerut și și un studiu de însorire, care să arate impactul viitoarelor construcții asupra imobilelor și terenurilor din vecinătate.

SCALA ȘAPTE SRL, firma care apare ca beneficiar al PUZ-ului, a fost înființată în mai 2021, are sediul pe strada Branului nr. 53 din Cluj-Napoca și are ca obiect principal de activitate dezvoltarea și promovarea imobiliară. Compania face parte din structura de societăți dezvoltate în jurul SCALA DEVELOPMENT SA. În documentele publicate de Bursa de Valori București în 2021, la constituirea SCALA ȘAPTE SRL, era prevăzut ca SCALA DEVELOPMENT SA să dețină 90% din capital, iar Mihai-Dan Pitic să dețină 10%. Totodată, Pitic era desemnat administrator cu drepturi depline.

Din punct de vedere financiar, datele publice disponibile pentru SCALA ȘAPTE arată că firma nu a avut cifră de afaceri în anii 2021-2024. În 2024, compania a raportat o pierdere netă de 6.484 de lei, datorii totale de 16.913 lei și active circulante de 4.059 de lei. Firma nu avea salariați raportați în bilanțul respectiv.

Dan Pitic, prin Scala Development și firmele asociate, a dezvoltat în Cluj proiecte precum Scala Center de pe strada Someșului, Scala Frunzișului și Scala Sop

proiect bobalnei cluj alida visan
foto: proiect platforma brantner/Primaria Cluj
proiect bobalnei cluj alida visan
foto: proiect platforma brantner/Primaria Cluj
firme dan pitic cluj
sursă: termene.ro /firme Dan Pitic

Un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.