Închide

Destinații „ascunse” din România pentru o vacanță de Paște / Bugetul mediu pentru o excursie de sărbătorile pascale

ActualitateEconomieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - apr. 17, 2022 0 185

Românii aleg în general să își facă vacanță de Paște în zonele urbane sau stațiunile montane, în special cele clasice: Predeal, Sinaia, Bușteni sau Poiana Brașov. Însă România are de oferit o mulțime de alte destinații mai puțin cunoscute publicului, relatează economedia.ro

Județul Neamț, județul Vrancea, județul Bacău, Carpații Orientali, Oituz, Țara Vrancei, Dunărea sau Oituz sunt doar câteva destinații ascunde de ochiul publicului, potrivit lui Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Deși rezervările din acest an nu se ridică la nivelul celor din 2019, depășind ultimii doi ani de pandemie, în ciuda conflictului de lângă noi, sunt totuși pe un trend pozitiv, potrivit consultantului. Astfel că, nivelul rezervărilor este acum (pentru primele 3 luni ale anului) cam la 70% din ultimul an ante-pandemie, 2019.

Turiștii aleg de paște în special turismul rural precum destinații ca Bran Moeciu, Fundata, Mărginimea Sibiului, nordul Olteniei. Traian Bădulescu spune că au mai rămas multe locuri libere pentru destinații ca Maramureș sau Bucovina din cauza faptului că sunt aproape de conflictul din Ucraina.

Un grad de ocupare îl mai au si stațiunile montane, în special cele clasice precum Predeal, Sinaia, Bușteni și Poiana Brașov, precum și câteva stațiuni balneare: Băile Herculane, Băile Felix și Sovata.

În ceea ce privește destinațiile din străinătate, cele mai accesate sunt Bulgaria și Grecia. „Probabil că Grecia va fi destinația numărul unu pentru pachetele de last minute deoarece mulți hotelieri au oferte de paște foarte bune. De exemplu, prețurile pentru trei nopți de cazare încep de la 70 de euro de persoană la hoteluri de trei stele și pot ajunge până la 200-250, variază foarte mult în funcție de hotel.

Pe lângă Grecia și Bulgaria, în topul preferințelor se află orașele Istambul, Viena, Roma, Paris, Barcelona, Londra și Lisabona. Românii au început din acest an să meargă mai mult în citybreak, pe timpul pandemiei marile orașe fiind evitate.

Bugetul pentru o vacanță în România începe de la 2.000 de lei de cuplu camera, iar pentru vacanțele în străinătate bugetul poate începe și de la 150 de euro de cuplu, în general media pentru un cuplu pentru un citybreak este de circa 500-600 euro.

Citește tot textul pe economedia.ro

Sursa foto: Camara de la Munte

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare