Deputatul cu grădinița terminată-n Cluj, îndemn pentru colegi. Sau despre nivelul susținătorilor lui Bușoi
ActualitateOpiniePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mai 07, 2017 0 1152
După ce Cristian Bușoi și-a anunțat candidatura la șefia PNL, Cătălin Predoiu a cam dispărut din peisaj. Competiția politică s-a mutat, în ultimele zile, în rândul celor două tabere: Cristian Bușoi și Ludovic Orban. La Cluj, liderii filialei PNL se feresc să-l nominalizeze pe candidatul pe care-l vor susține la alegerile din 17 iunie, chiar dacă speculații s-au făcut și se fac destule. Varianta cea mai vehiculată în presă – prin intermediul unor surse – este aceea că liderul Consiliului Județean, Alin Tișe, ar fi bătut deja palma cu Bușoi, la fel cum ar fi făcut-o și președintele PNL Cluj, Daniel Buda. Interesant este că înainte ca Buda, Tișe sau Emil Boc să iasă să se pronunțe oficial în această privință, o face un deputat de Cluj, Sorin Moldovan. În stilu-i juvenil și ușor agramat, Moldovan le transmite colegilor săi din PNL, prin intermediul Facebook, să-l voteze pe Bușoi: „să alegem ceea ce este mai bine pentru partid, să nu votăm unii împotriva altora, doar pentru că îl cheama X , sau că are ochelari, iar celălalt nu are (…)”. Moldovan mai scrie cum își dorește el un președinte care să-și „creioneze” o echipă tânără și cum ar vrea ca în fruntea PNL să ajungă „cât mai mulți tineri” (probabil tot la fel de piloși, tupeiști și agramați ca și el).
Sorin Moldovan este acel deputat care a candidat pe listele PNL Cluj, deși el nu a avut și nu are nicio tangență cu județul Cluj. Este orădean, iar activitate politică și-a desfășurat-o în București, în vechiul PDL. Susține că și-ar fi făcut, totuși, grădința în Cluj. În urmă cu patru ani candida pe un colegiu din Vaslui. A pierdut atunci, dar a câștigat acum, pentru că tăticul milionar a avut grijă, de data aceasta, să-i negocieze o poziție eligibilă pe lista candidaților PNL. Și unde se putea o poziție mai eligibilă dacă nu la Cluj Napoca, unde, se știe, liberalii se află în topul preferințelor electoratului de ani de zile. Cu o locomotivă ca Emil Boc, PNL-ului nu i-a fost deloc greu să scoată la Cluj un scor foarte bun, care, de altfel, l-a și propulsat pe tânărul orădean, deputat de Cluj. De când a ajuns în plen, Moldovan e campion la selfie-uri, precum și la postări agramate pe Facebook, complet lipsite de relevanță pentru alegători. Totuși, la un lucru se pricepe foarte bine acest tânăr, și anume să stea lipit de mesele liderilor. Cu greu poate să închege o frază, însă, acest lucru nu pare să-i creeze vreun disconfort. Moldovan e mereu primul la conferințe, dezbateri interne etc.
Și de această dată, și-a imaginat că se cuvine să fie el primul care să le transmită o directivă colegilor săi din PNL Cluj, de vreme ce liderii filialei se codesc să-și asume o poziție fermă. Numai că, dintre toți liberalii clujeni doar vreo trei i-au apreciat postarea. Cine sunt ei, cei trei din PNL Cluj care vorbesc pe limba lui Moldovan și nu se jenează să o arate? Mihaela Suciu, consilier local (provine din vechiul PDL) și încă vreo doi consilieri de pe la biroul europarlamentarului Daniel Buda, respectiv Florin Steopan și Mirabela Dragoș. În schimb, un membru din Biroul Permanent al PNL Cluj, Zoltan Coroian, l-a pus la punct pe Moldovan, sugerând că Bușoi ar fi susținut de o cooperativă (membri cu diverse interese), și că viitorarea conducere a partidului ar trebui să respecte democrația internă, care se traduce prin trei principii: votul liber, independența organizatorică și decizională a filialelor cu rezultate electorale peste media națională, independență în ceea ce privește stabilirea candidaților în cadrul organizațiilor performante. Alți tineri îi transmit lui Moldovan că Bușoi are prea multe bube: „Eu unul îl văd pe Bușoi ca pe un mic copil al PSD-ului. Cu Bușoi la cârma partidului vom deveni aghiotanții PSD”; „De ce oameni ca Boc, Hava sau Bolojan stau ascunși. De oameni ca ei avem nevoie în conducerea partidului. Am susținut ca tinerii să preia frâiele partidului, dar nu până acolo încât să fim la picioarele lui Liviu” (Marian Lupascu); Tinere, faptul că un Hellvig îl ține în spate pe Bușoi nu-l face neapărat competent. Cu Bușiu o să ajungeți ca PNȚCD-ul, timpul o să ne arate asta” (George Iorgulesccu).
Despre Cristian Bușoi se spune că este omul președintelui României, Klaus Iohannis. Ca să fie sigur că va fi receptat în maniera acesta, Bușoi și-a anunțat candidatura la șefia PNL folosindu-se de solganul lui Iohannis din campania alegerilor prezidențiale: România lucrului bine făcut. Ulterior, Iohannis a ieșit public pentru a preciza că nu dorește ca numele său să fie implicat în vreun fel în alegerile din PNL și că dezaprobă modul în care Bușoi și-a anunțat candidatura.
Citiți și:
Omul lui Iohannis intră în cursa pentru președinția PNL
Pe cine va susține Clujul la șefia PNL
Mai jos, îndemnul deputatului Sorin Moldovan de pe Facebook (text integral)
Mesaj pentru tinerii din PNL
Dragi colegi,
PNL se află acum în fața unui moment dificil, însă dacă este suficient de matur să treacă și să fructifice Congresul din 17 iunie are șansa să reînvie, așa cum si imnul partidului spune „noi murim spre a renaște”. Trebuie să lăsăm deoparte toate vendetele personale, și să alegem ceea ce este mai bine pentru partid, să nu votăm unii împotriva altora, doar pentru ca il cheama X , sau ca are ochelari, iar celălalt nu are. Este datoria noastră față de cetățenii care ne-au votat să terminăm cu bătăliile interne și să ne axăm pe o opoziție puternică dar în același timp constructivă, în interesul cetățeanului. Este foarte bine ca avem deja 3 candidați anunțați, și cine știe poate chiar mai multi în viitorul apropiat. Ca și membru de partid îmi doresc ca organizația din care provin (PNL Cluj) să fie foarte bine reprezentată la nivelul viitoarei conduceri. Clujul iși merita locul în fruntea conducerii centrale PNL, deoarece a demonstrat de-a lungul timpului că este o echipă puternică, că are oameni de calitate, profesioniști care au confirmat în pozițiile pe care le-au ocupat! În același timp, în calitate de copreședinte TNL Romania îmi doresc să avem cât mai mulți tineri în structurile de conducere. Și de ce nu, un președinte tânăr ! Un președinte care să provină din organizația de tineret, care să sprijine cu adevărat ( si nu doar declarativ ) tinerii din partid. Îmi doresc un președinte care să iși creioneze o echipă puternică, ce va îmbina tinerețea cu experiența, o echipă care să provină și din rândurile TNL și un program politic bun. Sunt convins că acesta este Cristian Bușoi! Timpul liderilor providențiali a trecut! Consider că fiecare își poate găsi locul în partid și poate pune umărul la reconstrucția partidului. Trebuie doar să încercăm. Așa că vă invit să construim împreună un PNL puternic !