Închide

Depistat de către polițiștii de frontieră din aeroportul din Cluj, ieri, cu două permise de conducere false

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 12, 2022 0 337

Un cetăţean român a fost depistat de către polițiștii de frontieră din aeroportul din Cluj, ieri, cu două permise de conducere false.

Unul dintre acestea are însemnele autorităţilor Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar celălalt poartă însemnele autorităţilor germane, ambele documente fiind false. Bărbatul a declarat că a plătit suma de 250 de euro pentru procurarea lor, întrucât pe teritoriul Germaniei i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Poliţiştii de frontieră fac cercetări într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale.

Cel prins e un bărbat de 34 deani care s-a prezentat ieri la punctul de trecere a frontierei din aeroport. Polițiștii de frontieră, având suspiciuni cu privire la identitatea persoanei, i-au solicitat bărbatului să prezinte pe lângă paşaport şi alte documente prevăzute cu fotografie. Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un permis de conducere cu însemnele Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, document ce conţinea datele sale de identificare şi care, în urma verificărilor specifice, s-a stabilt că nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic, fiind fals. ”Totodată, extinzând verificările asupra persoanei, a fost descoperit un alt permis de conducere, cu însemnele specifice Republicii Federale Germania, având datele de identificare ale persoanei în cauză. Şi acesta nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind de asemenea, fals”, a arătat Poliția de Frontieră.

Bărbatul a declarat că i-a fost suspendat dreptul de conducere pe teritoriul Germaniei, fiindu-i reţinut permisul de conducere, iar prin intermediul unui anunţ de pe reţelele de socializare şi-a procurat cele două documente false în schimbul sumei de 250 de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare