Dealer de droguri arestat la Cluj, vindea gramul cu 50 de lei
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 12, 2024 0 169
Dealer de droguri arestat la Cluj, vindea gramul cu 50 de lei.
Un clujean e acuzat că ar fi vândut droguri 2-MMC către consumatori din județul Cluj, cu 50 de lei pentru un gram, cel puțin în ultimii doi ani. Acesta a fost săltat de procurorii DIICOT. Ieri, în contextul punerii în aplicare a mandatului de percheziție domiciliară, în Turda, persoana acuzată a fost depistată în proximitatea locuinței, în timp ce ar fi avut asupra sa cinci pungi ce conțineau aproximativ 70 de grame de 2-MMC pe care voia să le vândă. În imobil au fost descoperite și ridicate obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Ieri procurorii DIICOT l-au reținut pentru 24 de ore iar azi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Foto arhivă